„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Slujire arhierească la Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit miercuri, 3 august, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie, ierarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Daniel Ilie Perța-Găulea, cel care va păstori sufletele credincioșilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Ștei, Protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara.



.jpg)