„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujire arhierească la Măgura, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit sâmbătă, 1 aprilie, în Biserica „Schimbarea la Față” a Schitului Măgura din județul Hunedoara, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre „roadele cele duhovnicești ale smereniei, ascultării și pocăinței, pe care fiecare dintre noi trebuie să le practice ca virtuți spre dobândirea mântuirii sufletelor și dobândirea Împărăției celei veșnice”. De asemenea, PS Episcop Gurie i-a îndemnat pe cei prezenți să rămână apropiați Bisericii lui Hristos, spre a deveni părtași la mărețul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu această ocazie, PS Episcop Gurie a oficiat slujba tunderii în monahism a două surori din obștea schitului „Schimbarea la Față” – Măgura. Vineri, 31 martie, PS Episcop Gurie a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae ” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, unde a săvârșit Denia Acatistului Bunei Vestiri.