„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujire arhierească la Schitul „Duminica Sfinților Români” din Augustin, județul Brașov
Pelerini și credincioși au venit în număr mare, sâmbătă, 8 iunie, la Schitul „Duminica Sfinților Români” din Augustin, județul Brașov, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a liturghisit la altarul de vară al schitului, înconjurat de un sobor format din slujitori ai sfintelor altare de la mănăstiri și parohii din Arhiepiscopia Sibiului, precum vicarul eparhial, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Rupea, Mircea Comșa și duhovnicul schitului, protosinghelul Iosif Bozga. Credincioșii din Augustin și satele apropiate schitului au îmbrăcat costumele populare specifice acestei zone de graniță cu județul Covasna.
Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhimandritul Ioachim Tomoiagă care a tâlcuit Evanghelia citită în această zi, parte a cuvântării de despărțire a Mântuitorului de ucenicii Săi înainte de Înălțarea Sa la Cer: „După ce Mântuitorul are acest dialog împreună cu Toma și cu Filip, folosește de patru ori verbul «a crede». (…) Aceasta înseamnă că sunt lucruri în viața noastră pe care nu putem să le înțelegem, nu putem să ni le însușim, nu putem să le trăim decât prin credință. Și ce este credința? Credința este un sentiment care se manifestă ca și toate celelalte în ființa umană, printre alte forme și în forma cantitativă, adică mult sau puțin. Credința este acea virtute sufletească a omului prin care poate să înțeleagă lucruri care depășesc logica firii umane”.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre perioada dintre praznicul Înălțării Domnului și praznicul Cincizecimii: „Ne-am rugat astăzi și ne rugăm continuu Bunului Dumnezeu să împlinească și cu noi așteptarea aceasta a înrâuririi Lui asupra vieții noastre. Facem un efort spiritual în această perioadă postpascală, când ne-am bucurat de toate, de frumusețea praznicului, a duminicilor și a dezlegărilor și toate acestea au fost rânduite de Biserică pentru ca slăbiciunea noastră să nu ne împiedice să năzuim mai mult, să ajungem în ziua în care serbăm nașterea Bisericii noastre și apoi să ne rugăm în această instituție dumnezeiască și omenească care este Sfânta Biserică”.
Schitul din localitatea Augustin a fost înființat în 2007, când s-a pus piatra de temelie pentru actuala biserică, pe locul unde a existat o mănăstire distrusă la 1760. Locul a rămas cunoscut oamenilor sub denumirea „Dealul Mănăstirii”, iar din 2009 există aici și obștea de maici. Mulțumirile obștii de maici condusă de monahia Mihaela Guraliuc, adresată ierarhului, soborului și credincioșilor, au venit prin cuvântul rostit de duhovnicul schitului, protosinghelul Iosif Bozga. Credincioșii au cinstit, la final, racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.