Slujire misionară de veacuri în Parohia Turnișor, Sibiu

Situată pe o mică colină ce străjuieşte Piaţa „Iancu de Hunedoara”, biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Turnişor se numără printre cele mai vechi edificii de cult ortodox din Sibiu. Parohia a construit un edificiu de cult propriu în preajma anului 1800.

În ceea ce-i priveşte pe preoţii care au slujit la altarul acestui sfânt locaş în secolul al XIX-lea, numele lor s-a păstrat în pomelnicul bisericii şi în cronica parohială. Astfel îl găsim menţionat pe preotul Nicolae Tănase, între 28 mai 1812 şi 1 noiembrie 1816 (4 ani şi 5 luni), fiind urmat de părintele George Bobeş care a păstorit comunitatea între 1 noiembrie 1816 şi 5 mai 1847 (30 ani şi 7 luni). Din timpul său s-a păstrat un foarte interesant „revers”, un angajament semnat la 20 iunie 1818 de către crâsnicul Adam Apolzan, care se obliga în șapte puncte să îngrijească biserica şi să ajute la organizarea comunităţii, precum şi la susţinerea financiară a preotului.

Pentru un interval mai scurt, între 5 mai 1847 şi 9 iulie 1850 (3 ani şi 3 luni), la altar va sluji preotul Teodor Necşa, care va deveni secretarul episcopului de atunci Andrei Şaguna şi i se va încredinţa ulterior păstorirea credincioşilor ortodocşi români din Guşteriţa. Tot pentru o scurtă perioadă de timp, între 9 iulie 1850 şi 4 februarie 1855 (4 ani şi 7 luni), obştea din Turnişor va fi cârmuită de părintele Iacob Popoviciu, căruia i-a urmat preotul Nicolae Ţintea începând cu 4 februarie 1855 şi până în 23 iunie 1901 (46 ani şi 5 luni). Activitatea îndelungată desfăşurată aici a fost înlesnită şi de faptul că acesta făcea parte dintr-o familie stabilită în Turnişor, fiind receptat de comunitate ca fiu şi în acelaşi timp păstor al obştii. În această calitate, dar mai mult ca răspuns la iniţiativa marelui Şaguna de a deschide cât mai multe şcoli poporale, părintele Nicolae Ţintea întocmea la 1 noiembrie 1857 un „Protocolum pentru deschiderea Skoalei pe sama Skolei reseriteane în Satul Tunişor cercul Sibiului, Protopiatulu I-lui Transilvania”, pentru anul şcolar 1857 / 1858. Tot pe durata păstoririi sale, la iniţiativa protopresbiterului tractual Simion Popescu, în urma vizitei canonice din 15 decembrie 1883, comitetul parohial a alcătuit un „Act fundaţional”, prin care se puneau bazele unui fond (începând cu 1884) menit să reunească o serie de taxe percepute la serviciile religioase şi care, împreună cu donaţiile benevole, să permită în timp susţinerea şi întreţinerea bisericii prin simpla încasare a dobânzii, care în primii 20 ani trebuia adăugată în acest depozit pentru a-i creşte valoarea.

După vacantarea parohiei la mijlocul anului 1901, mitropolitul Ioan Meţianu ar fi ezitat să facă o nouă numire, astfel încât l-a desemnat pe părintele Ioan Mihu să administreze biserica şi necesităţile spirituale ale credincioşilor din Turnişor în intervalul cuprins între 16 martie 1902 şi 5 mai 1905 (3 ani şi 2 luni). În timpul său începe completarea propriu-zisă a „Chronicii parochiei ortodocse orientale Turnişor”, creată în anul 1893 de către preotul paroh Nicolae Ţintea. De altfel, datorită însemnărilor părintelui Ioan Mihu s-au transmis şi puţinele date despre parohii acestei biserici, precum şi despre istoria localităţii, respectiv despre configuraţia comunităţii, care număra în anul 1904 120 de familii (445 de suflete), îndemnându-i pe „toţi viitorii preoţi care vor fi în această parochie se însemne toate momentele delipsă în ceastă preţuită cronică parochială”.

Din scurtele sale însemnări aflăm şi de ce s-a tergiversat ocuparea parohiei: „Mai este de amintit că în decursul acestui an s-au înfăptuit de 3 ori alegerea de paroch, fiind mare neînţelegere din cauze de interese particulari, cari neînţelegeri au isbucnit, cu toată furia din partea unei minorităţi în frunte cu crăşmariul Ioan Radu, care abusiv voia se stoarcă de la candidaţi unele favoruri de venite, înse prin cercetarea din 5 nov. a.c. şi prin resoluţiunea consistorială Nr. 11494B/904 s-au suspendat acel preşedinte şi s-au pus capăt tuturor abusurilor, şi totodată fiind alegerea clericului abs. Romul Platoş în toată regula, acela s-a întărit din parte cons. archiep. de paroch al comunei Turnişor” (31 decembrie 1904).

Chiar şi aşa, sosirea noului paroh a fost amânată până la 5 mai anul următor când protopopul va oficia instalarea propriu-zisă, fiind precedată de un transfer al gestiunii în 29 aprilie 1905 de la preotul administrator Ioan Mihu către Romul Platoş.

Însemnările noului preot clarifică întârzierea instalării: Ioan Radu, cârciumarul parvenit care, „prin învârtirea lui în societate a prins o spoială de cultură semidoctă, iar prin conveniri cu oameni studiaţi şi-a câştigat şi anumite cunoştinţe politice şi sociale”, a ajuns membru al comitetului parohial, iar din anul 1904 devine chiar preşedintele acestuia, dar în urma intervenţiei consistoriului este demis, ajungându-se la un consens asupra numirii următorului preot. Deşi părintele Romul nu este atât de direct precum Ioan Mihu, se subînţelege că miza urmărită de Ioan Radu era în cele din urmă accesul la fondul creat cu 20 de ani în urmă şi de care nimeni nu se putuse atinge până acum. De aceea „abusiv voia se stoarcă de la candidaţi unele favoruri de venite”. Deşi a fost suspendat, Ioan Radu face prin relaţiile create o sesizare către „Ministrul de Culte cumcă fondurile pentru întregirea salariului parochului prin rotaţie de la stat nu ar corespunde adevărului fiind venitele mai mari, arătând sume neadevărate”. Prin urmare în anul 1905 are loc o investigaţie a presupusei evaziuni fiscale, şi în urma neregulilor descoperite se recurge la retragerea a 250 de florini pe an pe perioadă nedeterminată din veniturile preotului.

Părintele Romul Platoş, probabil fiul sau rudă cu învăţătorul Ioan Platoş, era originar din Turnişor şi a păstorit această comunitate între 5 mai 1905 şi 6 august 1916 (11 ani până în şi 3 luni), remarcându-se în mod deosebit prin activitatea omiletică, iar o parte din predicile sale au fost publicate chiar în paginile Revistei Teologice.

În timpul păstoririi sale s-a început din 1906 „reorganizarea tinerimei pe baze morale şi culturale, formându-se într-o societate cu anumite drepturi şi datorinţe cuprinse în un Regulament al tinereimei care în 1908 a primit şi aprobarea P. Ven. Consistor Archidiecesan”. Pentru susţinerea activităţilor formatoare s-a recurs la o taxă de înscriere strânsă într-un fond anume, „cu menire de a se edifica la timpul său o sală de joc pentru tinerime”. Totuşi, în ciuda bunelor intenţii ale părintelui Roman Platoş, în câţiva ani organizaţia s-a destrămat tot sub influenţa cârciumarului Ioan Radu. În paralel parohul s-a dedicat formării în 1907 a unui cor bărbătesc pe patru voci „la început cu menirea numai a esecutării cântărilor funebrale la înmormântări şi parastase, având şi numirea de Cor funebral”. Din următorul an corul a devenit o prezenţă nelipsită de la toate evenimentele comunităţii din Turnişor.

Spre finalul activităţii sale în această parohie a fost cooptat de către Dr. Vasile Stan, Ioan B. Boiu şi Dr. Silviu Dragomir între membrii fondatori ai „Federaţiei însoţirilor”, o cooperativă ce urmărea să dezvolte spiritul asocierilor şi reuniunilor agricole prin punerea în comun a resurselor pentru a atinge un prag rezonabil de productivitate şi profit. Dacă ţinem cont şi de faptul turnişorenii care lucrau în America şi-au donat terenurile agricole bisericii de aici, nu ne miră preocuparea părintelui Romul Platoş şi pentru acest aspect. Înzestrat cu o „înaltă conştiinţă a demnităţii sacerdotale”, dar şi cu un sentiment de responsabilitate faţă de necesităţile conaţionalilor săi a reprezentat onorabil obştea românească în faţa autorităţilor săseşti din localitate. Din păcate activitatea lui s-a încheiat subit, fiind răpus de tuberculoză la 6 august 1916.

Din ianuarie 1917 şi până în octombrie 1940 (22 ani şi 10 luni) comunitatea din Turnişor a fost încredinţată părintelui Nicolae Topolog. Originar şi el din Turnişor, născut la 11 septembrie 1891, Nicolae Topolog a făcut „şcoala poporală confesională” din localitatea natală, după care a urmat primele şase clase la Gimnaziul de Stat din Sibiu (azi Colegiul „Gheorghe Lazăr”), continuând la Gimnaziul Ortodox Român „Andrei Şaguna” din Braşov pe care l-a absolvit în 1912. În toamna aceluiaşi an se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu, finalizându-şi studiile în 1915. În ianuarie 1917 este ales preot al parohiei din Turnişor, fiind hirotonit diacon şi preot în aprilie 1917 la Oradea de către mitropolitul Vasile Mangra care se afla acolo „în refugiu” împreună întregul Consistoriu sibian şi Institutul teologic. Nu a putut să se dedice comunităţii pentru care a fost hirotonit întrucât a fost înrolat în armata austro-ungară şi trimis pe frontul italian, de unde i s-a îngăduit să se întoarcă abia în toamna anului 1918.

Înzestrat cu alese calităţi muzicale, a absolvit şi Conservatorul din Cluj şi a activat ca profesor de muzică la Academia Teologică „Andreiană” şi la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti „Dimitrie Cunţan” din Sibiu. Şi corul bisericii din Turnişor a cunoscut, sub conducerea părintelui Nicolae Topolog, o perioadă de înflorire, fiind solicitat de Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român din Sibiu, care în unele duminici îi ducea pe membrii ansamblului în diferite comune unde cântau, ţineau spectacole de teatru şi poezie, iar din veniturile realizate se procurau diverse materiale pentru „Casa Culturală” din Turnişor.

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940 şi după acţiunile violente ale trupelor horthyste, părintele s-a refugiat, la insistenţele soţiei, la Bucureşti din octombrie 1940 unde a fost numit paroh al bisericii „Mavrogheni” până în anul 1953, cât a fost numit preot la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Vălenii de Munte, unde s-a şi stins din viaţă la 6 mai 1975. Din păcate, în afara câtorva procese-verbale nu ni s-a păstrat nicio însemnare de-a părintelui Topolog în Cronica parohială.

După plecarea sa din Turnişor, parohia a fost administrată între octombrie 1940 şi 5 februarie 1946 (5 ani şi 5 luni) de către preotul Ioan Langa, care activa ca arhivar consistorial în vreme ce soţia sa „funcţiona conducătoare la grădiniţa de copii” din Turnişor. „Om liniştit şi serios, mai puţin talentat şi înzestrat cu însuşiri de păstor, a făcut ce a putut măcar pentru păstrarea credincioşilor”. Deşi serviciul de la centrul eparhial îi lăsa prea puţin timp să se ocupe propriu-zis de parohie, prin temperamentul său plăcut, părintele Ioan Langa a reuşit performanţa de a consolida comunitatea pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cel mai probabil el este autorul unei serii de însemnări în Cronică, dar paginile respective au fost tăiate, conţinând texte considerate incompatibile cu turnura evenimentelor şi cu regimul politic instaurat după 6 martie 1945 (paginile 6-9 f.v.).