„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhiereşti în Duminica a 21-a după Rusalii
Mai multe locaşuri de cult au fost sfinţite sau au primit binecuvântare arhierească în Duminica a 21 după Rusalii. Ierarhii i-au îndemnat pe credincioşi să se îngrijească de țarina sufletului lor pentru ca acesta să fie roditor.
Credincioșii din comuna Orlat, județul Sibiu, au participat în număr mare la sfințirea noii biserici din localitate. Slujba de sfințire a fost oficiată în Duminica a 21 după Rusalii de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, preoții slujitori din localitate și alți slujitori ai sfintelor altare. Biserica Parohiei Orlat II a fost amenajată într-un fost cămin cultural din centrul comunei și oferă acum un spațiu generos de rugăciune pentru comunitate. Locașul de cult este ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Ierarhul a târnosit locașul cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, a sfințit și înveșmântat Sfânta Masă și mai apoi a oficiat Sfânta Liturghie. La slujba religioasă au fost prezenți reprezentanţi ai autorităților centrale, județene și locale, oaspeți și credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în costume populare.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Nicolae Marius Ciulei a fost hirotonit diacon, iar diaconul Florin Viorel Popa a fost hirotonit preot pentru Parohia Glămboaca, Protopopiatul Avrig, județul Sibiu.
În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre Pilda Semănătorului din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie: „Chemarea sfântă de astăzi este de a ne îngriji de țarina sufletului nostru pentru ca acesta să fie roditor. Roadele credinței noastre trebuie să se vadă în tot ceea ce facem noi împrejurul nostru. Nu trebuie să fim credincioși doar prin declarații, ci prin propria noastră viață, iar prezența noastră în societate ca oameni credincioși trebuie să fie simțită. Dacă vom aduce această mărturie vom întâmpina mult mai ușor valul de pornire împotriva Bisericii”.
La final ierarhul l-a hirotesit iconom pe preotul Parohiei Orlat II, părintele Lucian Chițu și a oferit distincția „Crucea șaguniană pentru laici” primarului comunei Orlat, Aurel Gâță, ca semn de apreciere pentru grija față de comunitatea credincioșilor din comuna sibiană și pentru sprijinul acordat atât la construirea noii biserici, cât și la întreținerea vechiului locaș de închinare din sat. IPS Mitropolit Laurențiu a mai oferit acte de cinstire mai multor ctitori și binefăcători.
Mulțumirile comunității au fost adresate prin preotul Lucian Chițu care a amintit dorința credincioșilor de a avea un nou locaș de cult în satul lor încă de acum 80 de ani, când s-a așezat piatra de temelie pentru o nouă biserică, dar vremurile nu au permis ridicarea acesteia. Din materialele adunate la acea vreme s-au construit o grădiniță și o școală în localitate.
Credincioșii au avut posibilitatea, la finalul slujbelor, să intre în Sfântul Altar pentru a se închina și pentru a cinsti moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Sfinţire la Mărceşti, Huedin
Credincioşii din filia Mărceşti, din Protopopiatul Huedin l-au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la locaşul de cult şi a resfinţit pictura bisericii, apoi a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pe scena special amenajată în curtea bisericii. Cuvântul de învăţătură rostit de IPS Mitropolit Andrei s-a intitulat „Plugăritul sufletului”.
La Sfânta Liturghie au participat mulţi credincioşi din sat şi din împrejurimi.
Părintele Mihai Gocan din Filia Mărceşti a Parohiei Dângăul Mic, a fost distins cu cea mai înaltă distincţie din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, „Crucea Transilvană” pentru clerici. Părintele Gocan Mihai păstoreşte patru unităţi parohiale: Dângăul Mare, Dângăul Mic, Bălceşti şi Mărceşti, de 33 de ani. De-a lungul acestor ani a ridicat şi pictat două biserici, o casă parohială şi a renovat cele trei biserici monumente istorice din satele pe care le păstoreşte.
Cea mai înaltă distincţie din Mitropolie, „Crucea Transilvană”, a fost acordată şi lui Emil Ilea, fiu al satului, pentru sprijinul acordat bisericii. Ordinul „Sfântului Pahomie de la Geldin” a fost acordat primarului Ioan Morar. Toţi cei care au contribuit la înfrumuseţarea locaşului de cult au primit Diplome de aleasă cinstire.
Biserica din localitatea Mărceşti poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind construită în anul 1946, sub formă de corabie, având şi un pridvor închis la intrare.
Pictura bisericii a fost executată între anii 1986-1987, în tehnica tempera, de către pictorul Ioan Mureşan din Cluj Napoca. În anul 1987 a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul. În ultimii ani au avut loc ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare a sfântului locaş: s-a reînnoit pictura de către acelaşi pictor care a pictat-o iniţial, s-a sculptat un nou iconostas, mobilierul şi veşmintele au fost înnoite şi au fost efectuate și alte multe lucrări. Localitatea Mărceşti aparţine comunei Râşca, fiind atestată documentar pentru prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În această localitate s-au păstrat până astăzi nunta tradiţională şi şezătorile. Din anul 1993, părintele Mihai Gocan a înfiinţat sărbătoarea „Fiii Satului”, care an de an, de hramul bisericii, îi adună la un loc pe toţi fiii satului. Tot aici, pe lângă activităţile agricole şi creşterea animalelor, o altă sursă de venit era, până în 1989, confeţionarea plaselor de rafie, fiecare casă având război de ţesut.
În prezent, filia Mărceşti numără 49 de familii creştin ortodoxe.
Slujire arhierească la Bistra, Câmpeni
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din Parohia Bistra, Protopopiatul Câmpeni, unde este paroh Dorel Floca. În timpul sfintei slujbe, la momentul rânduit, ierarhul l-a hirotonit pe diaconul Mihail Cramba preot pe seama Parohiei Căptălan, Protopopiatul Aiud. În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Trebuie să ne silim a ne cunoaște pe noi înșine și patimile ascunse care ne robesc. Să nu credem că dacă n-am săvârșit păcate cu trupul suntem curați înaintea lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură citim că dacă cineva a privit cu poftă la o femeie este preadesfrânat, sau dacă numai a urât pe frați este socotit ucigaș de oameni. Iată, cât de importantă este păzirea inimii din care izvorăsc faptele. Dacă nu ne vom curăți inimile de patimile sufletești, ne vom lăuda numai cu frunzele faptelor bune, adică cu postul, metaniile, rugăciunea și privegherea. Însă, eliberați de patimile dinlăuntru, vom reuși să ne agonisim roadele Duhului Sfânt. Datori suntem să facem din inima noastră tron pentru sălășluirea Mirelui ceresc în ea. Atunci, viața noastră va fi plină de bucurie și pace, de farmec și de frumusețe senină”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Nou paroh la Rozvlea, Protopopiatul Vişeu
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica din satul natal Rozavlea Centru, unde, de 41 de ani, a slujit preotul Grigore Andreica, proinprotopop al Vişeului timp de mai mulţi ani. Din soborul de preoţi au făcut parte arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Mihai Chira, protopopul Vişeului, parohul Grigore Andreica din Rozavlea Centru, şi alţi preoţi din împrejurimi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date Grupul de Muzică Bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Iustin l-a instalat ca paroh, în locul părintelui Grigore Andreica, pe Vasile Cozma, din Parohia Rozavlea - Şesul Mănăstirii, unde este paroh de 18 ani. Preotul Vasile Cozma a construit în Rozavlea trei biserici.
PS Episcop Iustin a tâlcuit pilda evanghelică a Duminicii a XXI după Rusalii a semănătorului: „Sămânţa de care vorbeşte Evanghelia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Semănătorul este Însuşi Fiul Său. Mântuitorul a venit să arunce cuvântul Evangheliei pe pământ în inimile oamenilor. Cele patru categorii de pământ pe care au căzut seminţele, toate la fel de bune, sunt inimile oamenilor (…) Să avem încredere că seminţele care rodesc în inimile celor buni o să-i aducă şi pe ceilalţi, mai neglijenţi, mai puţin buni la bunătatea, mila şi iubirea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu este îndelung răbdător, lesne iertător, a tot blând, a tot milostiv şi aşteaptă. El vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.
În semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică desfășurată în cei 41 ani de slujire preoţească, dintre care 20 ani ca protopop al Protopopiatului Ortodox Vişeu, PS Episcop Iustin i-a coferit părintelui Grigore Andreica „Crucea Voievodală Maramureşeană”, cea mai înaltă distincţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. În cuvântul său, părintele Grigore Andreica s-a adresat celor prezenţi, spunând, printre altele, că în cei aproape 42 de ani de slujire a încercat să zidească „biserica cea vie”.
Slujire arhierească la Miercurea Ciuc
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii a fost hirotonit Rasoforul Daniil Pinciuc întru diacon pe seama Mănăstirii „Icoana Prodromița și Sfântul Ierarh Nectarie” din Comandău, județul Covasna. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură îndemnând credincioșii prezenți „să primească cuvântul lui Dumnezeu și să se străduiască să fie pământul cel bun care să aducă roadă. Parabola semănătorului nu vrea să evidențieze stângăcia semănătorului cu care a aruncat sămânța, ea atrage atenția asupra infertilității solului în care au căzut trei pătrimi din sămânța aruncată. Semănătorul este Hristos Domnul, sămânța Cuvântul lui Dumnezeu iar pământul sufletul omului”, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Ierarhul a binecuvântat pe toți cei prezenți la Sfânta Liturghie și i-a îndemnat pe credincioși „să rămână statornici în credință și păstrători ai identității neamului românesc”. Răspunsurile la strană au fost date de către Corala Episcopală din Miercurea Ciuc.
Sărbătoare la Someş-Odorhei, Jibou
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Dan Dregan, protopopul Jiboului.
În cadrul slujbei, PS Episcop Petroniu a hirotonit pe diaconul Ioan Mureșan preot pe seama Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou, aceasta fiind cea de-a 200-a hirotonie întru preot, săvârșită de către ierarh.
În această localitate a existat o capelă din lemn, construită în anul 1470. Două secole mai târziu, respectiv în anul 1670, obştea credincioşilor a edificat, în grădina parohială actuală, o biserică din lemn de stejar, acoperită cu şindrilă, aceasta fiind demolată în anul 1904. Lăcașul de cult actual a fost ridicat în anul 1896, fiind construit din piatră şi cărămidă, în stil dreptunghiular, sub formă de corabie. Construcţia a fost finalizată în anul 1900. În anul 1975, exteriorul bisericii a fost retencuit şi vopsit, iar în anii 1974-1975 interiorul lăcașului de cult a fost împodobit cu o pictură realizată în tehnica tempera de către Stela Ionescu. În data de 21 septembrie a anului 1975, biserica a fost sfinţită de către Preasfinţitul Vasile Coman, Episcopul Oradiei, iar în anul 2000, Preasfinţitul Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei, a binecuvântat lucrările de retencuire în terasit a lăcașului de cult. Începând cu anul 1979, Mircea-Victor Gâlgău a fost numit preot al Parohiei Someș-Odorhei, iar sub păstorirea sa au fost făcute mai multe lucrări de înfrumusețare a bisericii și a casei parohiale.
Târnosirea bisericii din Beriu, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a târnosit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Beriu, Protopopiatul Orăștie, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie, făcând referire la pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, a vorbit despre „importanța ascultării cu atenție a cuvântului lui Dumnezeu transmis prin glasul sfințiților slujitori, pentru ca acesta să prindă rădăcină în inimile noastre și să aducă roade vrednice de mântuire”. La final, parohul Daniel Bâldea și credincioșii implicați în restaurarea sfântului locaș au primit gramate de mulțumire, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.