„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri arhiereşti în Duminica a 21-a după Rusalii
În Duminica a 21-a după Rusalii, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, mai multe lăcaşuri de cult, la care s-au făcut lucrări de înfrumuseţare, au fost binecuvântate de ierarhi. Credincioşii au fost îndemnaţi să se îngrijească de suflet, astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu să rodească prin fapte bune.
Credincioşii din Sibiu au participat în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Catedrala mitropolitană. În soborul de preoţi şi diaconi s-au aflat slujitori ai Catedralei mitropolitane, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” şi oaspeţi, între care şi pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu. Răspunsurile liturgice au fost date de corala „Timotei Popovici” a Catedralei. Numeroşi participanţi la slujbă au primit împărtăşania cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar mulţimile de credincioşi au fost binecuvântate de IPS Mitropolit Laurenţiu şi s-au rugat pentru sănătate, mântuirea sufletului şi iertarea păcatelor.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care s-a prezentat Pilda Semănătorului. Ierarhul a prezentat pe larg situaţiile duhovniceşti exprimate în această parabolă, iar apoi a vorbit despre răspunsul credinciosului la chemarea de a primi Cuvântul lui Dumnezeu în fiinţa sa pentru a rodi însutit: „Înţelegem din pilda aceasta că noi trebuie să ne pregătim sufletul nostru ca pe un teren agricol. Un agricultor ştie câtă grijă trebuie să aibă faţă de teren, ştie când să arunce sămânţa în terenul acesta, îl urmăreşte şi îl îngrijeşte, şi apoi, la vremea coacerii, strânge recolta. Toată această perioadă exprimă grija faţă de dragostea nemărginită a lui Dumnezeu şi faţă de harul care vine prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin împlinirea poruncilor. Dacă lucrările acestea sunt făcute cu multă conştiinţă, cu o permanentă grijă, cu o răbdare pilduitoare, roadele vor fi însutite. Cuvântul lui Dumnezeu Îl avem şi din El ne alimentăm la fiecare rugăciune, slujbă şi rânduială bisericească. Răbdarea este secretul vieţii spirituale. În toate, dacă nu avem chibzuinţă şi răbdare, nu ducem la capăt nimic din ceea ce începem. Suntem de foarte multe ori bucuroşi, auzim lucruri minunate, cunoaştem lucruri atât de deosebite, care ne fac plăcere, mergem în pelerinaje, răspundem la dorinţa sufletului de a se preocupa mai mult de cele duhovniceşti, dar uneori suntem în situaţia de a abandona o lucrare începută, de a nu împlini până la capăt o lucrare care am simţit că este binefăcătoare pentru noi”.
Slujire arhierească la Nicula, Gherla
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a binecuvântat noul iconostas al bisericii din Parohia Nicula, Protopopiatul Gherla. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. Pornind de la Pilda Semănătorului, IPS Mitropolit Andrei a subliniat că ceea ce omul cultivă, aceea devine: „Iubiți frați și surori, în munții noștri Apuseni se nevoiește părintele Rafail Noica. Plecând și el de la această realitate despre care vorbim noi astăzi, pentru că Domnul Hristos ne-a provocat spunându-ne pilda semănătorului, el zice așa (a și scris o carte – Cultura Duhului): «Cultivăm grâu și crește grâu. Cultura e ceva ce cultivăm, dar băgați de seamă că ceea ce cultivăm, aceea și devenim (se referă acum la cele spirituale). Cine are preocupări spirituale, cine este omul rugăciunii, al bisericii și al lecturii duhovnicești, omul acesta, ceea ce cultivă în sufletul lui, aceea și ajunge. Cine cultivă mizeriile, vorbele destrăbălate, preocupările urâte, aceea și culege. Ceea ce seamănă și devine!»”.
Slujba s-a încheiat cu felicitarea tuturor persoanelor implicate în buna desfășurare a activităților la biserica parohială. Astfel, parohul Marcel Gheberta a fost ridicat la rangul de iconom și mai multe persoane din comitetul parohial au fost distinse cu diplome de aleasă cinstire. La final, IPS Mitropolit Andrei le-a împărțit tinerilor prezenți la slujbă, cărți de rugăciune.
Slujbă arhierească la Rădeşti, Alba
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din localitatea Rădeşti, Protopopiatul Aiud, unde a oficiat slujba de binecuvântare a iconostasului noii biserici, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. În continuare, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Arhiepiscop Andrei a aprofundat textul pericopei evanghelice duminicale, subliniind importanţa cuvintelor „pe care Domnul nostru Iisus Hristos ni le adresează, cuvinte pline de viaţă şi de putere, ce trebuie să ajungă în inimile noastre pentru a da rod. Fiecare tip de pământ reprezintă o categorie de oameni şi, mai ales, moduri diferite de gândire şi de raportare la Dumnezeu, a cărui prezenţă lucrătoare în Biserică ne cheamă mereu şi ne copleşeşte, pentru ca fiecare dintre noi să avem viaţă din belşug” (Ioan 10, 10).
Prezenţa ierarhului la acest moment înălţător a constituit prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru credincioşii veniţi în număr mare la un eveniment ce încununează efortul depus de către întreaga comunitate, împreună cu parohul Ioan Ghibescu, pentru realizarea unor lucrări de mare amploare. Noul locaş de rugăciune a fost construit din dorinţa credincioşilor ortodocşi de a avea o biserică a lor, întrucât vechea biserică şi casa parohială au fost retrocedate cultului greco-catolic din localitate. Piatra de temelie a fost pusă în data de 2 octombrie 2008, în prezent biserica fiind pregătită pentru pictură.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a acordat diplome de aleasă cinstire parohului şi binefăcătorilor care s-au implicat sufleteşte şi material în zidirea acestui sfânt locaş de închinare.
Binecuvântare la Almaşul Mic, Oradea
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Almaşul Mic, Protopopiatul Marghita, prilej cu care a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire a bisericii parohiale cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi.
Satul Almaşul Mic face parte din comuna Balc şi este atestat documentar la anul 1291, sub numele Villa Almas. Din istoria parohiei aflăm că dreptmăritorii creştini de aici se adunau la Sfânta Liturghie într-o biserică de lemn, care a dăinuit până în 1944, când a fost mistuită de un incendiu. Actuala biserică de zid din Almaşul Mic a fost construită prin jertfa şi din darurile binecredincioşilor almăşeni între anii 1948-1954. Biserica a fost târnosită la 29 iunie 1954 de către Episcopul de pioasă memorie Valerian Zaharia al Oradiei.
În perioada 2006-2015, prin purtarea de grijă a parohului Nicolae Daniel Pop, ajutat de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia credincioşilor, biserica a fost reparată şi renovată în interior şi exterior. Astfel, s-au executat lucrări de consolidare a sfântului lăcaş, s-a aşezat acoperiş nou, s-au făcut tencuieli interioare şi exterioare, au fost schimbate ferestrele. Biserica a fost pictată în tehnica frescă, a fost montat un iconostas nou din lemn sculptat, a fost schimbat întregul mobilier şi a fost introdusă încălzirea centrală. De asemenea, casa parohială a fost restaurată în totalitate.
PS Episcop Sofronie a fost aşteptat şi primit cu multă bucurie şi însufleţire de comunitatea dreptmăritoare din Almaşul Mic, care numără 323 de suflete, mulţi copii şi tineri fiind înveşmântaţi în straie populare tradiţionale din Bihor, şi de oficialităţile locale, fiind cea dintâi Liturghie arhierească săvârşită în această biserică după 61 de ani.
După binecuvântarea lucrărilor efectuate la exteriorul bisericii şi sfinţirea picturii celei noi şi a iconostasului, a urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia PS Episcop Sofronie al Oradiei a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit celor prezenţi despre importanţa celui de-al şaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, pentru întreaga creştinătate: „Duminica de astăzi este Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al şaptelea Ecumenic, al doilea Sinod Ecumenic de la Niceea, în care s-a statornicit biruinţa dreptei credinţe, credinţa ortodoxă, şi prin care s-a hotărât ca pentru totdeauna în Biserica noastră dreptmăritoare să fie cinstite sfintele icoane”.
„Este o mare binecuvântare, prin rânduiala Providenţei divine, ca astăzi, în Duminica în care sunt cinstiţi Sfinţii Părinţi apărători ai icoanelor, ca o a doua Duminică a Ortodoxiei, să fie săvârşită slujba de sfinţire a noii picturi a bisericii parohiale în care ne aflăm, pictură care, în tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe fiind realizată, prin sfinţirea ei, a devenit purtătoare de putere dumnezeiască, ştiut fiind că cinstea, închinarea, trece de la chip, de la icoană, la cel care este reprezentat în icoană. În Biserica Ortodoxă noi cinstim toate sfintele icoane, fie cele care Îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos, fie cele care reprezintă pe sfinţi, care sunt purtători ai puterii Domnului nostru Iisus Hristos şi prieteni de-aproape ai Domnului, pentru că toate icoanele, prin sfinţire, dobândesc putere harică, tămăduitoare”, a spus PS Episcop Sofronie. Ierarhul a vorbit şi despre Pilda semănătorului, spusă de Mântuitorul Iisus Hristos şi relatată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, arătând că aceasta este reprezentativă deopotrivă pentru viaţa duhovnicească a credinciosului şi pentru creşterea spirituală şi intelectuală a şcolarului.
În cadrul slujbei, parohul Nicolae Daniel Pop a fost hirotesit iconom-stavrofor, pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească realizată în parohie, dar şi pentru importantele lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare efectuate la biserica parohială.
Liturghie arhierească la Lupoaia
Credincioșii din localitatea Lupoaia, filie a Parohiei Creaca, Protopopiatul Zalău, au sărbătorit în avans hramul bisericii, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului. La bucuria comunității, alături de parohul Daniel Blaj au fost și părintele Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului și părintele Ștefan Lucaciu, Protopopul Zalăului. Un moment deosebit a fost și hirotonia întru diacon a tânărului teolog Cristian Șandor. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, pentru bogata activitate pastoral-misionară desfășurată pe parcursul a 11 ani, PS Episcop Petroniu a hirotonit pe parohul Daniel Blaj iconom.
Localitatea Lupoaia are o vechime de peste 500 de ani fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1469. Biserica a fost ridicată în anul 1929 de către minerii care lucrau la mina din apropierea satului. În anul 1989 biserica a trecut printr-un amplu proces de reînnoire, cu acest prilej locașul de cult fiind pictat de către pictorul Mihai Covaciu din Baia Mare.
Slujire arhierească la Câmpul lui Neag, Petroşani
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Câmpu lui Neag din Protopopiatul Petroșani, județul Hunedoara. Urmare unui proiect de înfrumusețare a bisericii, PS Episcop Gurie a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor întreprinse în ultimii ani. Apoi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul hunedorean a săvârșit Sfânta Liturghie, spre bucuria mulțimii de credincioși venită să participe la slujba resfințirii lăcașului bisericesc.
În cuvântul de învățătură, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea Bisericii, lucrare care nu se limitează doar la viața liturgică și pastorală, ci este implicată și în activitățile sociale și culturale ale comunității. De asemenea, ierarhul, pe baza pericopei evanghelice a pildei semănătorului, a prezentat mulțimii de credincioși acele categorii autentice existente în viața Bisericii, constituite pe principiul asumării Cuvântului lui Dumnezeu, și i-a îndemnat să se numere printre aceia în care învățătura Evangheliei își găsește loc bun, cu roade vrednice de pocăință și bucurie duhovnicească. La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba hirotesiei întru iconom stavrofor a părintelui Dumitru Băloi, cel care a păstorit Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Câmpu lui Neag în perioada 1974-2010, coordonând lucrările de construcție a lăcașului resfințit astăzi. De asemenea, PS Episcop Gurie l-a hirotesit întru sachelar pe actualul paroh, Daniel Gărgan, felicitându-l pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în cuprinsul parohiei pe care o păstorește.
După Sfânta Liturghie, la propunerea parohului Daniel Gărgan, ierarhul a acordat mai multe gramate de mulțumire celor care s-au implicat activ în viața bisericii, sprijinind lucrările ample desfășurate în vederea înfrumusețării bisericii parohiale.
Slujbă arhierească la Dejani, Braşov
Credincioşi din Ţara Făgăraşului au participat în Duminica a XXI-a după Rusalii, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dejani, judeţul Braşov, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, ierarhul a tâlcuit Pilda Semănătorului, arătând că „sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu care se adresează tuturor inimilor ascultătorilor, la toate neamurile pământului, la toate clasele sociale şi la toate generaţiile”.
Credincioşi prezenţi au fost îndemnaţi de Preasfinţitul Episcop Ilarion Făgărăşanul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu binevestit de Biserică şi să împlinească cuvintele Sfintei Scripturi prin vieţuire sfântă şi prin săvârşirea faptelor bune.
Târnosire la Boiu Mare, Chioar
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Boiu Mare, Protopopiatul Chioar. Apoi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În timpul Sfintei Liturghii, teologul Ioan George Krauciuc a fost hirotonit întru diacon, iar la sfârşit, parohul Ionuţ Barle a fost distins cu rangul de iconom stavrofor şi binefăcătorii au primit diplome de vrednicie.