„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri arhiereşti în Duminica a 29-a după Rusalii
În Duminica a 29-a după Rusalii, a celor zece leproşi, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, credincioşii au fost îndemnaţi de ierarhi să nu uite de importanţa recunoştinţei şi să Îi mulţumească lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra lor.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 29-a după Rusalii la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu, unde comunitatea a sărbătorit hramul locaşului de cult. Prezent pentru a 11-a oară la hramul acestei biserici, IPS Mitropolit Laurenţiu a hirotonit şi instalat pe noul paroh al Parohiei Hipodrom I, părintele Emanuel Benchea.
Vizita arhierească a marcat şi încheierea activităţii de paroh a părintelui Ilarie Benchea, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului. Ieşit la pensie din această slujire administrativă la parohia sibiană, părintele Ilarie Benchea i-a încredinţat noului slujitor parohia păstorită şi a rămas îmbisericit la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”, pentru a fi sprijin în lucrarea duhovnicească a preoţilor parohi de aici.
În soborul slujitor s-au aflat şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, parohii de la biserica sibiană, precum şi slujitori ai sfintelor altare din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Răspunsurile liturgice au fost date de corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de diaconul Dan-Alexandru Streza.
Duminica recunoştinţei
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care s-a prezentat minunea vindecării celor zece leproşi. Recunoştinţa singurului vindecat, care s-a întors să-I mulţumească Binefăcătorului Său, este un exemplu pentru toţi oamenii care primesc ajutor divin în vieţile lor.
„Evanghelia de astăzi ne arată procentul atât de mic al recunoştinţei, de zece la sută. Această Evanghelie este rânduită la început de an pentru a ne da seama că suntem datori mai presus de toate pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră, şi mai apoi să-I cerem, să ne adresăm Lui cu rugăminţi”, a subliniat ierarhul.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat ceremonia de instalare a noului paroh Emanuel Benchea. Ierarhul i-a înmânat Evanghelia, Crucea şi cheia Bisericii, îndemnându-l să predice neîncetat Cuvântul divin, să sfinţească vieţile oamenilor şi să pătrundă în taina sufletelor celor păstoriţi pentru a-i conduce pe calea mântuirii.
Părintele Emanuel Benchea a mulţumit apoi lui Dumnezeu pentru această chemare, familiei şi ierarhului pentru sprijinul şi încrederea acordate. Fostul paroh Ilarie Benchea a mulţumit la final credincioşilor pentru cei 20 de ani de împreună-slujire lui Dumnezeu în Parohia Hipodrom I, preoţilor colegi pentru buna colaborare şi ierarhului pentru sprijinul duhovnicesc oferit în cei peste 10 ani de la venirea pe scaunul de Mitropolit al Ardealului.
Ierarhul şi soborul slujitor au oficiat un Parastas pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală şi toţi ctitorii şi binefăcătorii locaşului de cult, trecuţi la Domnul. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine capului Sfântului Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adus într-o raclă de la Catedrala mitropolitană.
Liturghie arhierească la Gherla
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Gherla I, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența unui număr mare de preoți și credincioși. La această biserică slujesc preoții Vasile Săsărman și Vasile Ciciovan.
În cadrul cuvântului de învăţătură, ierarhul a subliniat faptul că „recunoștința este o virtute din ce în ce mai rar întâlnită”, referindu-se la Pildei celor 10 leproși.
Ierarhul a precizat că recunoștința este virtute de mare preț în fața lui Dumnezeu, însă adesea oamenii uită de ea. Ca în Pilda celor 10 leproși, când doar unul din cei 10 vindecați de Mântuitorul s-a întors să Îi mulțumească Fiului lui Dumnezeu, și în viața de zi cu zi oamenii, când trăiesc bine, uită să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile de care se bucură. „Cam 10 % dintre oameni sunt recunoscători, iar 90 %, din nefericire, sunt ingrați pentru că nu răspund binefacerii cu recunoștință. Cea mai mare mulțumire pe care trebuie să o avem este față de Dumnezeu. Apoi, trebuie să avem recunoștință față de părinții care ne-au născut, ne-au crescut și ne-au educat, față de dascăli, față de preoții duhovnici și față de toți binefăcătorii noștri”, a subliniat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Duminica celor zece leproşi la Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor albaiulieni, la Catedrala Reîntregirii. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a celebrat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, iar la momentul potrivit a hirotonit diacon pe tânărul teolog Eustratie Pintea, inspector financiar al Centrului eparhial.
Adresându-se celor prezenţi, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Iisus, fără se le mai probeze credinţa, le-a oferit tămăduirea celor zece leproşi, dovedind atunci şi pentru totdeauna că El este suveranul Universului, puterea este a Lui şi, El ţine frâiele istoriei, având autoritate peste vii şi peste morţi, fiind capabil spre a ajuta, a mângâia, a elibera şi a regenera. Domnul s-a îndurat de cei zece leproşi şi le-a vindecat neputinţa lor. Deşi au trecut 2000 de ani de atunci, El vindecă toată neputinţa sufletească şi trupească, adică iartă păcatele şi tămăduieşte bolile”.
„Hristos e solidar cu istoria şi acest lucru este reprezentat în Biserica noastră drept-măritoare, prin imaginea de pe cupola turlei, numită <Iisus Pantocrator>. El ne priveşte de acolo şi prezenţa Sa radioasă planează asupra noastră, nu numai când suntem în Biserică, ci şi când ne aflăm în lumea aceasta. El este acolo când suntem ispitiţi, când o boală sau o neputinţă ne ţintuieşte la pat, când moartea vine să ne ia de pe pământ. Asemenea acelui lepros, unul din zece, se cuvine să exprimăm totdeauna gratitudinea sau recunoştinţa noastră spre Dumnezeul nostru, care împărăţeşte cu iubire, fiind siguri că celui recunoscător i se înmulţeşte darul şi i se iartă tot păcatul”, a mai spus ierarhul.
Slujire arhierească la Petreni, Hunedoara
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Antonie cel Mare” a filiei Petreni din cadrul Parohiei Băcia, Protopopiatul Orăștie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înainte de slujba Sfintei Liturghii, urmare unor ample lucrări de restaurare și de înfrumusețare a lăcașului de cult, PS Episcop Gurie a săvârșit slujba de binecuvântare a lăcașului de cult din localitatea Petreni, aducând bucurie mulțimii de credincioși venită să participe la sărbătoarea comunității lor. De asemenea, pentru că Biserica Ortodoxă l-a prăznuit duminică, 17 ianuarie, pe Sfântul Antonie cel Mare, PS Gurie l-a proclamat pe acest sfânt ca ocrotitor al lăcașului de cult, alături de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța prezenței Bisericii în mijlocul comunităților, reamintind faptul că Biserica a reprezentat dintotdeauna o instituție nucleu a societății, deservind de multe ori ca fondatoare de cultură, de filantropie și de comuniune.
De asemenea, PS Episcop Gurie le-a mai vorbit credincioșilor despre actualele provocări și ispite la care este supusă familia tradițională, cu referire la ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia, unde copiii nu sunt lăsați să crească alături de părinții lor naturali. „Familia este nucleul societății, iar o societate sănătoasă, moral și spiritual, nu se poate dezvolta decât prin susținerea și promovarea valorilor morale autentice ale familiei tradiționale” a spus ierarhul. La îndemnul acestuia, duminică, 17 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe hunedorene s-au rostit rugăciuni pentru sprijinul familiei, iar părinții slujitori le-au vorbit credincioșilor despre însemnătatea deosebită pe care o are familia tradițională, iar la ora 12.00 au fost trase clopotele în semn de solidaritate atât față de familia Bodnariu, cât și de toți ceilalți aflați în situații similare.
La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, drept recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară din Parohia Băcia, PS Episcop Gurie a săvârșit hirotesia întru iconom atât a părintelui David Totu, actualul paroh al comunității din Băcia, cât și a predecesorului său în oficiul parohial, părintele Mihai Bohuș, îndemnându-i să rămână la fel de râvnitori în misiunea lor preoțească.
Liturghie arhierească la Catedrala din Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile fiind date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu. Cuvântul de învăţătură cu privire la pericopa evanghelică a duminicii, a vindecării celor 10 leproşi, a fost ascultat de cei 2.000 de credincioşi din Catedrală: „Hristos nu vrea de la oameni decât inimă curată, suflet blând, smerit şi credincios. Nu vrea bunuri materiale. Hristos ne vrea inima noastră. Să-L primim în viaţa noastră ca să fim fericiţi. Şi aici şi dincolo. Pentru că fără Hristos nu există împăcare şi fericire, şi linişte, şi pace. Este zbucium, căutare, tulburare, îngrijorare. Biserica lui Hristos promovează pacea, familia şi normalitatea. Promovează firescul pe care Dumnezeu l-a aşezat în viaţa omului de la început, în societate, în familie”.
În cadrul cuvântului de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit şi despre viaţa Sfântului Antonie cel Mare, numit şi părintele monahilor. „Dintotdeauna Biserica şi sfinţii ei a fost într-o relaţie firească cu natura, n-au brutalizat-o, n-au agresat-o, n-au distrus-o, pentru că omul este chemat să fie creator şi îngrijitor şi administratorul creaţiei lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
După Sfânta Liturghie, PS Iustin Sigheteanul s-a întâlnit cu membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi de pe lângă Catedrala Episcopală Maramureşeană (ATOCEM) pe care i-a felicitat pentru activităţile desfăşurate la sfârşitul anului trecut. Fiecare tânăr a primit din partea conducerii ATOCEM Diploma de Recunoştinţă „Sfântul Ioan Botezătorul”, în semn de apreciere şi mulţumire pentru contribuţia adusă la activitatea social-filantropică de a colinda şi a duce vestea Naşterii Domnului în sufletele credincioşilor aflaţi în suferinţă. Încă de la târnosirea bisericii de la primul nivel al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, tinerii au participat în număr mare la slujbe. În anul 2006 se înfiinţează ATOCEM pentru ca activităţile lor să beneficieze de o formă organizată, sub coordonarea pr. Vasile Botiş. În prezent, preşedintele asociaţiei este preotul Gavril Vasile Băban, vicepreşedinte diaconul Ionuţ Pleş. Ca o apreciere pentru activităţile lor, PS Iustin Sigheteanul a numit Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Catedrala Tinerilor.