„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Slujiri arhierești în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, zi în care este Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști, numită și Duminica iertării, credincioșii au fost îndemnați să își îndrepte atenția spre urcușul duhovnicesc către praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, sporind rugăciunea și faptele de milostenie față de semeni.
La Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de ierarhi din care au făcut parte Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a rostit omilia la pericopa evanghelică, despre post, despre lucrarea faptelor bune în ascuns și despre milostenie.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a prezentat două volume, cu titlul „Din exilul păcatului la Masa Împărăției”, care cuprind cuvântări ale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu la cele șase duminici care preced Postul Mare, două dinaintea Triodului și patru din perioada Triodului, respectiv la cele șase duminici din Postul Sfintelor Paști.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit apoi despre semnificația fiecăreia dintre cele douăsprezece duminici, subliniind frumuseţea duhovnicească şi liturgică a săptămânilor de pocăinţă şi nevoinţă sufletească dinaintea Învierii, conform Episcopiei Devei.
Sfințire la Mireș, Protopopiatul Năsăud
Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mireș, Protopopiatul Năsăud, a fost resfințită duminică, 10 martie. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și credincioși, apoi a oficiat slujba de resfințire, ca urmare a finalizării lucrărilor de pictură a locașului de cult.
În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit întru diacon pe teologul Laurian Rus.
După citirea pericopei evanghelice, a Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură cu tema „Postirea integrală”, în care a subliniat importanța și caracteristicile postului, arătând că postul nu se limitează la consumul de alimente de post, ci este legat mai ales de comportamentul credincioșilor. De asemenea, prin intermediul textelor liturgice ale acestei duminici, Părintele Mitropolit a subliniat importanța postirii.
La acest moment festiv pentru comunitatea din Mireș au participat mai mulți invitați, dintre care părintele Vasile Nemeș, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Ioan Dâmbu, protopopul de Năsăud, Alexandru Ciui, protopopul de Cluj II și Vicențiu Doru Zinveliu, protopopul de Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale din Baia Mare, dirijat de arhid. Ionuț Pleș.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Mircea Bățan a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și i-a oferit în dar un toiag arhieresc. De asemenea, parohul a mulțumit invitaților, oficialități județene și locale, clericilor și credincioșilor.
Pentru activitatea administrativ-pastorală desfășurată la Mireș, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit pe părintele Mircea Bățan întru iconom stavrofor. De asemenea, ierarhul a oferit lui Grigore Bradea, primar al Comunei Chiuza, Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar ceilalți creștini care s-au implicat în lucrările de pictură, renovare și înfrumusețare a bisericii parohiale au primit „Diplome de aleasă cinstire”. Biserica Parohiei Mireș, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost construită între anii 1936-1938, fiind sfințită în anul 1981 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira Maramureșanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Duminica dinaintea Postului, la Catedrala din Timișoara
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. După otpustul slujbei, ierarhul a explicat pericopa evanghelică duminicală, subliniind importanța și valoarea duhovnicească a postului pentru renașterea spirituală a făpturii umane în Hristos.
La final, Întâistătătorul Mitropoliei Banatului i-a îndemnat pe credincioși „să țină un post adevărat și bineplăcut lui Dumnezeu, care nu este altceva decât înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de poftele trupești și de clevetire, rugăciune, pocăință și fapte de milostenie”.
Slujire arhierească la Aiudul de Sus, Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Aiudul de Sus, Protopopiatul Aiud. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate. La finalul Sfintei Liturghii, pentru întreaga osteneală și râvnă de care a dat dovadă în activitatea pastorală, parohul Bazil-Călin Popa a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea ierarhului „Diplome de aleasă cinstire”.
Adresându-se numeroșilor credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a spus: „O persoană povestea că într-o grădină zoologică era un vultur în colivie și, privind la aripile gigantice ale regelui păsărilor, a suferit mult văzând că o astfel de pasăre este înrobită. Făcut pentru cer, vulturul era acum înghesuit într-o colivie. Cu cât mai dureros este ca pe omul creat după chipul lui Dumnezeu să-l vezi întemnițat în colivia păcatelor. Postul însoțit de rugăciune și de fapte bune îl eliberează pe om, îi dă aripi de vultur și-l ajută să zboare spre zările Dumnezeirii. Parcurgând calea Postului Mare cu strictețe, prin detașare de poftele rele și de preocupările deșarte, vom scoate apă vie din fântâna mântuirii, care a fost deschisă lumii de Jertfa lui Hristos. În felul acesta, noi putem «să umblăm întru înnoirea vieții»”.
După celebrarea Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a capelei mortuare din parohie, construită între anii 2013-2017. De asemenea, tot în această zi a fost binecuvântat monumentul eroilor, ridicat pe parcursul anului 2018 în cinstea tuturor martirilor și eroilor din localitate care s-au jertfit în cele două Războaie Mondiale.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Aiudul de Sus a fost edificată între anii 1867-1869, în timpul păstoririi preotului Petru Bîrlea. Între anii 1975-1978, locașul de închinare a fost împodobit cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica „fresco” de către pictorul Vasile Nițulescu din Brașov. Pe parcursul secolului trecut, au avut loc numeroase lucrări de restaurare a bisericii, ultima renovare capitală fiind realizată între anii 1997-1998. Locașul de cult a fost sfințit la data de 19 septembrie 1999, paroh al comunității de aici fiind la acea vreme părintele Nicolae Barb. Începând cu anul 2011, păstor al credincioșilor dreptslăvitori din Parohia Aiudul de Sus este părintele Bazil-Călin Popa, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Slujire arhierească în Parohia Horia, Arad
Credincioşii din Parohia Horia, Protopopiatul Arad, l-au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. La Liturghie au participat și oficialităţile locale, alături de numărul mare de credincioşi care au umplut biserica.
După slujba Utreniei a urmat Sfânta Liturghie arhierească. Din sobor au făcut parte pr. conf. dr. Lucian Farcaşiu, de la Facultatea de Teologie din Arad, arhid. asist. dr. Tiberiu Ardelean, de la Facultatea de Teologie din Arad şi inspector eparhial, alături de parohul lect. univ. dr. Adrian Murg. Răspunsurile liturgice au fost date de tinerii teologi din strana bisericii şi de către corul parohiei. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a tâlcuit textele biblice rânduite Duminicii lăsatului sec de brânză, printr-un cuvânt duhovnicesc cu titlul „Timp de îndreptare” (Rm 13 și Mt 6): „Postul în pragul căruia se află credincioșii, dă prilejul sporirii rugăciunii faptei bune și cugetărilor sfinte spre înaintarea pe calea mântuirii. Dreapta socotință îndeamnă la comuniunea posibilă de a realiza prin grija adoptării unui comportament pilduitor al fiecărui creștin, ferit de sminteala ce ar produce-o semenilor. Urmând citirilor zilei, privind cu precădere iertarea, sinceritatea, impietatea agoniselii celor folositoare sufletului, se îmbogățește tocmai această perioadă de pregătire a Sfintelor Paști, constituind o chezășie firească a reînnoirii vieții creștine”.
La sfârşitul slujbei, primind mulţumirile adresate de parohul Adrian Murg în numele întregii parohii pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor din Horia, slujirea liturgică şi cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei i-a felicitat pe credincioşii prezenţi pentru ataşamentul lor faţă de Biserică şi le-a urat un post cu folos sufletesc, în vederea împărtăşirii de lumina Învierii lui Hristos, conform Arhiepiscopiei Aradului.
Liturghie arhierească în Parohia Oradea-Velența II
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a vizitat Parohia Oradea-Velența II, Protopopiatul Oradea, unde a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, în prezența a numeroși credincioși orădeni. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea.
În această duminică, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei a aniversat, din punct de vedere liturgic, 20 de ani de la primirea darului arhieriei, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 21 februarie 1999. Totodată, a fost sărbătorită și ziua onomastică a Preasfinției Sale, 11 martie, când este cinstit Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, ocrotitorul său duhovnicesc.
Ierarhul a fost așteptat de către credincioși, care în această zi au primit pe noul lor paroh, Vasile Popa, care a slujit 19 ani în Parohia Vintere din Protopopiatul Tinca și care a împlinit până de curând ascultarea de protopop al Protopopiatului Tinca, ca urmare a pensionării, la limită de vârstă, a fostului paroh, Mihai Tocai.
După citirea fragmentului scripturistic duminical, de la Sfântul Evanghelist Matei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre pericopa evanghelică ce redă o parte din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos din Predica de pe munte: „Pericopa evanghelică ce am ascultat-o începe prin cuvintele legate de iertare. Suntem îndemnați să iertăm aproapelui greșelile sale, pentru ca și Dumnezeu să ne ierte nouă greșelile noastre. Aceasta pentru că duminica de astăzi este cunoscută și ca Duminica iertării, căci am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în Duminica lăsatului sec de brânză pentru Sfântul și Marele Post. Totodată, duminica aceasta mai este numită și Duminica izgonirii lui Adam din Rai, deoarece ne aducem aminte cum protopărinții neamului omenesc, Adam și Eva, care au fost așezați de Dumnezeu-Creatorul în Rai ca stăpâni peste toată creația, dar cu poruncă de a ține post, de a nu gusta din pomul oprit, ori tocmai pentru că nu au ascultat de această poruncă și au gustat, au fost izgoniți din Rai”.
Preasfințitul Părinte Sofronie a mai menționat că „Sfântul și Marele Post este un urcuș duhovnicesc care să ne ducă înapoi de unde am fost izgoniți prin strămoșii noștri, un urcuș duhovnicesc spre Paradis, împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca, la sfârșitul călătoriei duhovnicești a Sfântului și Marelui Post, să auzim și noi, împreună cu tâlharul cel răstignit în dreapta Mântuitorului Hristos, cuvintele: «Astăzi vei fi cu Mine în Rai»”.
De asemenea, ierarhul a subliniat importanța iertării, mai ales în această perioadă când începe Postul Mare: „Domnul nostru Iisus Hristos ne învață în rugăciunea «Tatăl nostru» să spunem: «și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri». Iertarea, așadar, este piatra de temelie a vieții noastre duhovnicești. Dacă nu iertăm, nu putem să ne bucurăm de darul iertării lui Dumnezeu și punem stavilă lucrării harului Duhului Sfânt în viața noastră. Iertarea presupune o străpungere a inimii, o călcare a mândriei noastre, căci doar așa putem să iertăm pe cei care ne nedreptățesc, care ne fac rău, care pricinuiesc sminteală vieții noastre (…) Iertarea înseamnă călcarea în picioare a mândriei, zdrobirea egoismului. Fără iertare, însă, nu putem să ne numim creștini. Dacă nu iertăm în inima noastră, nu suntem creștini adevărați, ci fățarnici, ca și ipocriții farisei din timpul Mântuitorului Iisus Hristos, ca și fariseii din toată lumea, de ieri, de azi și de mâine. Înțelegem, deci, că iertarea este o virtute fără de care nu se poate clădi nimic din punct de vedere duhovnicesc. Așa că, mai înainte de a posti, și de mâine vom începe să postim, întreaga Biserică intră în Sfântul și Marele Post, trebuie să iertăm. Iertarea este punctul de plecare al postului. Nu poți intra în post cu inima învârtoșată asupra aproapelui, supărat pe aproapele, în ceartă, în tulburare, în dezbinare cu el, pentru că, altfel, degeaba postești, neadunând niciun rod duhovnicesc în inima ta”.
Ierarhul i-a mai îndemnat pe credincioși ca alături de iertare să caute să păstreze pacea în sufletele lor și să participe la slujbele de la biserică: „Rugăciunea de la biserică trebuie să o completăm cu rugăciunea personală, de acasă. Să ne rugăm mai mult, să zăbovim mai mult în prezența lui Dumnezeu, pentru ca, atunci când vin încercările și clipele grele ale vieții să putem rezista, după cuvântul Sfântului Marcu Ascetul, care ne îndeamnă: «Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine»”.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a instalat pe Vasile Popa ca paroh al Parohiei Oradea-Velența II, căruia i s-au încredinţat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii, ca simboluri ale slujirii sale în parohie.
Aurel Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a adresat urări ierarhului și a punctat, apoi, câteva repere din istoria bisericii și a enoriei Oradea-Velența II. Noul paroh, Vasile Popa și-a exprimat dorința continuării și dinamizării lucrării pastoral-misionare, cultural-catehetice și filantropice ce se desfășoară în această parohie.
La final, Preasfințitul Părinte Sofronie a adresat un îndemn tuturor ca, în perioada Postului Mare, credincioșii să aibă în vedere, pe lângă rugăciune și post, și milostenia, ajutorarea semenilor care sunt în suferinţă şi au nevoie de sprijin şi mângâiere.
Slujire arhierească la Baia Mare
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a instalat pe părintele Andrei Emil Pop, inspector eparhial, ca paroh al bisericii.
Din sobor au făcut parte arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Ioan-Marius Sabou, parohul Catedralei Istorice „Adormirea Maicii Domnului, pr. Adrian Gavra, slujitor al acestui Sfânt Altar, inspector şcolar, Andrei Emil Pop, paroh, inspector eparhial, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de teologul Ionuţ Babici-Buda, tehnoredactor la revista „Graiul Bisericii Noastre” a Episcopiei Maramureşului şi Sărtmarului. Sfântul locaş de închinare, construit între 1993-2000 şi târnosit în anul 2004, a fost neîncăpător pentru mulțimea de credincioşi, iar unii dintre ei au urmărit Sfânta Liturghie şi s-au rugat din curtea bisericii.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Evanghelia duminicii, a vorbit despre însemnătatea Postului Mare, despre cum trebuie să se pregătească credincioșii pentru a întâmpina Învierea Domnului: „Este o duminică în care ne pregătim să intrăm din lumea aceasta pământească, din lumea în care trăim fizic, cu multe capcane, în lumea cerească, în lumea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi. Aceasta este biserica în care noi venim cu multă bucurie şi cu mult dor, pentru că o săptămână întreagă mai mult risipim, decât adunăm şi regretăm c-am risipit ceasurile şi zilele şi, poate, n-am adunat nimic pentru suflet, ci mai mult pentru trup. Ne străduim să muncim, să câştigăm un ban, să ne cumpărăm haine, să ne plătim taxele, impozitele, întreţinerea, să ne creştem copilaşii, să-i îmbrăcăm, să-i purtăm la şcoală. Toate acestea sunt necesare pentru un om care vrea să trăiască demn şi cei cărora le-a dat Dumnezeu putere, sănătate şi integritate mintală şi fizică, le fac pe toate. Suntem datori, şi pe acelea să le facem, dar zice Mântuitorul să le faceţi, dar nici pe acestea să nu le lăsaţi. Şi atunci duminica venim în număr mare la biserică, cu bucurie multă şi cu mult dor după Dumnezeu, c-avem în lume şi societate o foame şi o sete de care nu ne putem nici hrăni, nici astâmpăra. Că de ne hrănim fizic, mâncăm pâine, hrană, și bem apă, dar acestea nu ne alintă foamea şi setea după Dumnezeu. Acestea ni le potolim doar la sfânta biserică, în Liturghie. Dacă n-ar fi Liturghia, să ştiţi că bisericile ar fi goale”.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a hirotesit întru stavrofor pe preotul profesor Adrian Gavra, inspector şcolar, hirotonit întru preot în urmă cu 20 de ani. După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat instalarea noului preot paroh al bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, părintele inspector eparhial Andrei Emil Pop, căruia i-a înmânat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, cheia bisericii ca simboluri ale slujirii ca paroh.
Slujire arhierească la Brădișorul de Jos
Locuitorii satului Brădișorul de Jos din Protopopiatul Moldova Nouă l-au primit duminică, 10 martie, pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. De mai bine de un an credincioșii de aici nu au paroh, iar slujbele religioase sunt săvârșite de un preot pensionar, fostul paroh, care a slujit aici mai bine de 13 ani.
Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială „Pogorârea Duhului Sfânt” și i-a îndemnat pe credincioși să aibă credință statornică și să petreacă cu folos postul care începe.
„Ne-am bucurat că am poposit duhovnicește în mijlocul bunilor și harnicilor credincioși de aici, deoarece nu am mai fost la această parohie de peste 10 ani. Este foarte important să cercetăm în acest «An omagial» închinat satului românesc toate parohiile rurale și mai ales parohiile izolate și depopulate din Episcopia Caransebeșului”, a spus ierarhul.
La Sfânta Liturghie au participat mulți credincioși care au fost îndemnați de către ierarh să „sporească în rugăciune, post și fapte bune pentru a-și aduna comori în cer, nu materiale, așa cum este și mesajul evangheliei din duminica lăsatului sec de brânză”.
„Toți credincioșii care au venit astăzi la sfânta biserică au fost foarte receptivi și au ascultat cu multă atenție Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură. Credem că această vizită arhierească îi va impulsiona pe bunii credincioși de la Brădișorul de Jos, ca împreună, în același duh de rugăciune și osteneală duhovnicească să înceapă urcușul spre Înviere, Sfântul și Marele Post al Paștilor. Îl rugăm pe Domnul să binecuvinteze calea postului și să-i binecuvinteze pe acești credincioși care viețuiesc și se roagă aici”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica din Brădișorul de Jos a fost zidită între 1750-1770, sfințită în 1778 și pictată pentru prima dată în 1845. În curtea sfântului locaș se află bustul de bronz al arhim. Iosif Iuliu Olariu, lucrare ce a fost sfințită în urmă cu 10 ani de către Preasfințitul Părinte Lucian. Marele teolog și profesor Iosif Iuliu Olariu s-a născut în satul Maidan, așa cum este cunoscută comunitatea de lângă Oravița, atestată documentar în anii 1690-1700.
De asemenea, sâmbătă, 9 martie, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat căminul cultural din satul Lăpușnicel, Protopopiatul Băile Herculane.
Popas de rugăciune la Parohia Micalaca Nouă
Preasfințitul Episcop Emilian Crișanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Micalaca Nouă din Arad, înconjurat de un sobor de preoți si diaconi. După citirea textului Evangheliei, Preasfințitul Episcop Emilian Crișanul a spus credincioșilor că „Biserica a rânduit aceste versete pentru că ele ne pregătesc pentru Postul Mare. Mântuitorul ne arată trei aspecte foarte importante, trei lucrări pe care trebuie să le împlinim. În primul rând trebuie să iertăm, pentru ca Dumnezeu să ne ierte, să postim pentru că începe postul care ne pregătește pentru Praznicul Învierii Domnului, și totodată să fim milostivi, pentru că altfel concluzia finală o vedem trasată de Mântuitorul că acolo unde este comoara noastră, acolo este și inima noastră”.
Ierarhul a mai lămurit și pricina căderii lui Adam din Rai „pentru neascultare, pentru nepostire și pentru nepocăință”, arătând că „Hristos, Noul Adam ne învață să iertăm și să ascultăm de Dumnezeu, să postim, să ne rugăm și să facem lucruri bune”. El a mai spus că „iertarea este condiționată, conștienți fiind că, ori de câte ori rostim Tatăl nostru, și zicem aceste cuvinte, «și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri», Îl condiționăm pe Dumnezeu să ne ierte dacă noi ne iertăm unii pe alții. Noi, oamenii, ne putem așeza pe o treaptă superioară dacă ne iertăm unii pe alții, iertare care aduce smerenie, bucurie, pace și libertate”.
Părintele Episcop a mai arătat că „postul acesta trebuie să cuprindă postul trupului și postul sufletului, dar să punem o atenție mai mare pe postul sufletului, înmulțind rugăciunea, faptele bune, starea noastră interioară de nepăcătuire, necăutând lucrurile materiale, ci căutând mai mult pe Dumnezeu, care ne aduce bucuria”. Totodată a mai îndemnat la milostenie, evidențiind că milostenia „nu o oferim lui Dumnezeu sau oamenilor, ci o punem în contul nostru din ceruri... care este cel mai sigur loc”. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a transmis dragostea duhovnicească și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și i-a îndemnat pe credincioși să participe la slujba Canonului celui Mare care se săvârșește în primele zile din Postul Mare.