„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujiri arhiereşti în Transilvania
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului) marchează Începutul Triodului, perioadă în care credincioşii se pregătesc din punct de vedere duhovnicesc pentru intrarea în Postul Mare. Mâine, Arhiepiscopia Alba Iuliei va evoca 40 de la întronizarea în scaunul vlădicesc a vrednicului de pomenire Episcop Emilian Birdaş, prin Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, la Catedrala Reîntregirii, urmată de slujba Parastasului la 20 de ani de la mutarea la Domnul a episcopului.
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepicopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, cu prilejul evocării a 40 de ani de la întronizarea în scaunul vlădicesc de la Alba Iulia a vrednicului de pomenire Episcop Emilian Birdaş.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Viile Tecii, Protopopiatul Bistriţa.
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea. Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului va săvârși Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va oficia Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Ribița din Protopopiatul Brad. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va oficia Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfinţitul Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, la Catedrala Episcopală din Baia Mare.
Sărbătoare la Alba Iulia
Arhiepiscopia Alba Iuliei evocă 40 de la întronizarea în scaunul vlădicesc a vrednicului de pomenire Episcop Emilian Birdaş. Azi, 20 februarie, la ora 10:00, IPS Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va binecuvânta bustul Episcopului Emilian Birdaş ridicat în parcul din centrul municipiului Alba Iulia şi va inaugura piaţa şi strada din Alba Iulia ce vor purta numele fostului ierarh. Mâine, 21 februarie, după Sfânta Liturghie, va fi săvârşită slujba Parastasului la 20 de ani de la mutarea la Domnul a Episcopului Emilian. În continuarea programului, în incinta complexului Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, va fi inaugurat salonul cu numele „Emilian Episcopul” şi vor fi lansate două volume dedicate ierarhului omagiat. Episcopul Emilian Birdaş a păstorit Eparhia Alba Iuliei între anii 1975- 1990.
„În anul 1975, Eparhia ortodoxă de la Alba Iulia este readusă la viaţă, şi în vechiul scaun vlădicesc al Bălgradului este instalat, în 25 ianuarie 1976, Episcopul Emilian Birdaş. Astfel, se continuă tradiţiile bisericeşti şi cărturăreşti ale vechiului scaun mitropolitan care a fiinţat aici aproape un veac şi jumătate.
Anul acesta, se împlinesc patru decenii de la acest memorabil eveniment al Bisericii străbune. În acest sens, gândurile noastre bune şi sentimentele noastre curate se îndreaptă spre cel ce a condus Eparhia sa «cu mână tare şi cu braţ înalt» (Ps. 135, 12), Episcopul Emilian, de la a cărui moarte au trecut douăzeci de ani”, a transmis IPS Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei.