„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri arhiereşti la Botezul Domnului
Credincioşii din eparhiile transilvane au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba Aghesmei mari la praznicul împărătesc al Botezului Domnului Iisus Hristos. Această sărbătoare mai este numită şi Epifania, care indică momentul când peste Fiul lui Dumnezeu, aflat în apa Iordanului, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar glasul Tatălui spune: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”.
Praznicul Botezului Domnului din acest an a adunat sute de credincioşi la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, format din slujitori ai locaşului de cult şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”.
La slujba religioasă au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi judeţene, precum şi numeroşi oaspeţi veniţi să se împărtăşească din harul şi binecuvântarea pogorâte peste credincioşi la acest mare praznic numit şi Epifania, sau Arătarea Domnului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, iar la final, comisarul-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Tiberiu Ivancea, a primit din partea ierarhului distincţia „Crucea şaguniană pentru laici”, ca apreciere a eforturilor depuse de instituţia menţionată pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice în comunitatea sibiană.
Praznicul Bobotezei a continuat în Piaţa Mare din Sibiu, unde preoţii din oraş au venit pe scena amenajată aici pentru a oficia slujba Aghesmei mari alături de IPS Mitropolit Laurenţiu şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Mulţimi de credincioşi au venit în Piaţa Mare pentru a primi apă sfinţită şi a se ruga lui Dumnezeu pentru curăţire de păcate şi ocrotire în noul an. Peste 13.000 de litri de apă au fost pregătiţi în acest an pentru sfinţire, iar la final, preoţii au împărţit credincioşilor sticle speciale cu Agheasmă mare.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre harul pogorât peste întreaga Biserică la acest mare praznic al Epifaniei şi a explicat însemnătatea duhovnicească a Aghesmei mari.
„Dacă la Naşterea Domnului L-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iată că acum Fiul lui Dumnezeu este în apa Iordanului, Duhul Sfânt se pogoară peste El în chip de porumbel, iar glasul Tatălui confirmă divinitatea Acestuia”, a subliniat ierarhul.
La final, Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe credincioşi să fie şi în acest an la fel de ataşaţi credinţei străbune şi tradiţiilor româneşti, pentru a păstra pacea între oameni şi buna-înţelegere între comunităţi.
Sărbătoarea Botezului Domnului la Cluj-Napoca
Sărbătoarea Bobotezei are în fiecare an o solemnitate deosebită la Cluj-Napoca. Mii de clujeni își îndreaptă pașii spre Catedrala Mitropolitană pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului şi Sălajului, și la slujba Aghesmei Mari. Piața „Avram Iancu” a fost pregătită pentru slujbă încă din ajunul praznicului Botezului Domnului, când au fost aduse cele 15.000 de sticle cu agheasmă, care au fost împărțite credincioşilor în ziua de Bobotează.
Apa a fost sfințită conform rânduielii de IPS Mitropolit Andrei, imediat după Sfânta Liturghie pe amplasamentul special din piață, apoi, ierarhul a binecuvântat mulțimea și le-a vorbit credincioșilor despre importanța praznicului: „Dăm Slavă lui Dumnezeu că și în acest an ne-a binecuvântat cu sărbători frumoase! Șiragul sărbătorilor se încheie cu Boboteaza, praznic în care am realizat, așa cum spuneam și după Evanghelie, că sărbătorim regenerarea Cosmosului. Este un praznic cu o însemnătate aparte în tradiția creștină”.
Miile de credincioși au stat apoi la rând pentru a primi câte o sticlă cu Agheasmă și pentru a fi binecuvântați de preoții Catedralei Mitropolitane. Mulți au mărturisit că vor consuma Agheasma mare așa cum este obiceul și că păstrează această tradiție încă din copilărie: „Cred foarte mult în puterea rugăciunii și am învățat aceste obiceiuri din copilărie, de la părinți și bunici”.
La Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, alături de IPS Mitropolit Andrei a slujit un numeros sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, ierarhul a subliniat că praznicul Bobotezei este un act de regenerare cosmică și de revelare a Sfintei Treimi: „La Bobotează, apele sfințindu-se devin un vehicul purtător de Duh Sfânt. Este grandioasă teologia regenerării Cosmosului și o exprimă minunat Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, care a alcătuit slujba Sfințirii celei mari a apei pe care o citim după Liturghie, la Sfințirea apei. În această rugăciune se vede cum Domnul Hristos la Iordan regenerează întreg Cosmosul, începând cu omul”.
Boboteaza la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia
La praznicul Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujirea ierarhului și cuvântul său de învățătură au fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii albaiulieni prezenți la slujbă.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat importanţa acestui praznic şi rolul botezului. „Prin botezul nostru, devenim fii adoptivi ai Tatălui Ceresc, şi dobândim o cetăţenie veşnică şi netrecătoare.
La aceasta se cuvine să medităm astăzi. Nobleţea de creştin botezat ne obligă să conlucrăm cu harul baptismal, pentru ca prin rădăcinile fiinţei celei noi, sădite prin Botez în noi, să apară roadele faptelor bune, fructele unei vieţi autentice, trăită după Evanghelie”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.
După rugăciunea Amvonului, ierarhul, clericii şi credincioşii au ieşit în procesiune la Troiţa amplasată în piaţeta din faţa complexului Centrului eparhial, unde au fost pregătite vasele cu apă pentru Sfinţirea cea mare.
La finalul slujbei, ierarhul a arătat importanţa covârşitoare şi calităţile duhovniceşti ale Aghesmei mari, îndemnându-i pe credincioşi să guste timp pe opt zile din această apă sfântă, plină de Duhul Sfânt, pentru a fi ajutaţi la vreme de necaz şi boală, de întristare şi supărare şi în toate nevoile personale.
Praznicul Botezului Domnului la Beiuş
Praznicul Botezului Domnului a fost prăznuit cu multă bucurie duhovnicească în orașul Beiuș, din Eparhia Oradiei. Sărbătoarea a fost binecuvântată de prezența și slujirea Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în cea mai veche biserică din Beiuș, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în sobor de preoţi şi diaconi, în prezența a numeroși credincioşi beiușeni, de față fiind și autorități centrale, județene și locale.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, PS Episcop Sofronie a amintit principalele semnificaţii dogmatice ale praznicului Bobotezei, subliniind caracterul treimic al sărbătorii.
După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a condus procesiunea de la biserica din Beiuș-Deal până în centrul orașului, la râul Nimăiești, afluent al Crișului Negru, unde a oficiat Sfinţirea cea mare a apei, ce a devenit sfântă şi sfinţitoare, aducătoare de binecuvântare, de sănătatea sufletească şi trupească, pentru toţi cei care o iau cu credinţă, în prezența a peste 1.000 de credincioși.
La inițiativa și cu binecuvântarea PS Episcop Sofronie, preoții și credincioșii de la cele cinci parohii din Beiuș, precum și preoții de caritate de la unitățile spitalicești din localitate, cu prapuri și cruci, cântând Troparul Botezului Domnului, după săvârșirea Sfintei Liturghii în sfintele lăcașuri, au pornit în procesiune pe străzile orașului până la platoul de pe malul râului Nimăiești, unde au luat parte la slujba de Sfințire a apei, oficiată de ierarh.
În cuvântul rostit la final, PS Episcop Sofronie și-a exprimat bucuria de a se afla în cetatea Beiușului pentru sărbătorirea marelui praznic al Botezului Domnului și a chemat binecuvântarea Preasfintei Treimi peste meleagurile beiușene, peste Eparhia Oradiei, peste țară și peste întreaga lume, îndemnând la rugăciune către Atotputernicul Dumnezeu pentru pace, liniște și vremuri bune. De asemenea, fiind încă la începutul noului an civil 2016, ierarhul a adresat urări de ani mulţi şi binecuvântaţi, în sănătate și bucurie duhovnicească, tuturor dreptmăritorilor creştini din Beiuș.
Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului, arătând că este o zi de mare însemnătate pentru oraş, fiind pentru prima dată când un ierarh al Episcopiei Oradiei a oficiat slujba Agheasmei mari pe malul râului Nimăiești și când s-a organizat o manifestare bisericească de o asemenea amploare în orașul Beiuș la praznicul Botezului Domnului. La final, toţi credincioşii prezenţi au gustat, după rânduială, şi au luat la casele lor Agheasmă mare.
Sărbătoarea Botezului Domnului la Zalău
La praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. Cu acest prilej ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu părintele consilier Claudiu Nechita, parohul bisericii.
Potrivit rânduielii bisericești, la finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Sfințirii celei mari a apei. La slujbă au participat numeroși credincioși și potrivit tradiției, aceștia au fost stropiți de către preoți cu Agheasma mare, sărutând sfânta cruce, primind totodată și anafora din mâna preoților. Cei prezenți au dus apoi Agheasma mare la casele lor pentru a o consuma cu toată evlavia până la odovania praznicului.
Piatra de temelie a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh din anul 2000, responsabilitatea ridicării acestei biserici fiindu-i încredințată părintelui Alexandru Horvat. În anul 2004 PS Episcop Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noul locaş de cult, iar în anul 2009 a fost sfinţită de către ierarh şi casa parohială.
În urma trecerii la Domnul a parohului Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, PS Episcop Petroniu a numit ca paroh pe Claudiu Nechita, apropiat colaborator al părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector în cadrul Sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.
Anul 2016 va fi un an important în istoria acestei parohii întrucât se dorește ca locașul de cult să primească și târnosirea prin așezarea Sfintelor Moaște în piciorul Sfintei Mese și ungerea cu Sfântul și Marele Mir. PS Episcop Petroniu a anunțat, la sărbătoarea Bobotezei, că slujba târnosirii bisericii va fi săvârșită pe data 12 iunie 2016, la acest eveniment urmând a lua parte și IPS Mitropolit Andrei.
Slujbe la Catedrala Episcopală din Deva
La praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie despre modul în care cerurile s-au deschis spre a vesti începutul misiunii mântuitoare a Domnului Iisus Hristos în această lume, misiune întărită de glasul lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”. De asemenea, ierarhul hunedorean i-a îndemnat pe cei prezenți să-și călăuzească viața după poruncile lui Dumnezeu, cu înțelepciune, cu dreptate și cu multă cucernicie spre dobândirea Împărăției celei veșnice a lui Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie, alături de soborul slujitor și în prezența mulțimii de credincioși, a săvârșit slujba de sfințire a Aghesmei celei mari, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii dreptmăritoare.
Sfinţirea Aghesmei Mari la Baia Mare
La sărbătoarea împărătească a Botezului Domnului de la Baia Mare au participat mii de credincioşi, aflaţi în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, dar şi în afara ei, în faţa esplanadei.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din cadrul locaşului de închinare, în frunte cu arhim. Casian Filip, eclasiarhul Catedralei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu. La Sfânta Liturghie a fost prezent şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Rugăciunile slujbei Aghesmei mari au fost făcute pe esplanada Catedralei, în jurul căreia au fost aşezate butoaiele mari cu apa ce urma a fi sfinţită.
Slujba de sfinţire a apei pe esplanada Catedralei este o tradiţie pentru clericii şi credincioşii din Baia Mare, începută cu aproape 15 ani în urmă, când a fost târnosită biserica de la nivelul întâi al sfântului locaş. Slujba Aghesmei mari este momentul aşteptat cu evlavie de către credincioşi.
Peste 7.000 de litri de apă au fost sfinţite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar credincioşilor le-au fost puse la dispoziţie gratuit peste 5.000 de recipiente din plastic etichetate pentru a-şi duce la casele lor Agheasma mare.
Un număr mare de persoane au ajutat la pregătirea acestora şi împărţirea lor credincioşilor care au cinstit cu prezenţa lor această sărbătoare. Tot după tradiţie, fiecare credincios a sărutat Sfânta Cruce şi a fost stropit cu Agheasma mare.
Despre Botezul Domnului în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, despre semnificaţia Botezului Domnului şi Botezul ca taină pentru lumea creştină, a vorbit credincioşilor în cuvântul de învăţătură PS Iustin Sigheteanul, care le-a explicat creştinilor din biserică de ce Botezul Domnului este praznicul luminilor.
Ierarhul şi-a încheiat cuvântul de învăţătură cu îndrumări duhovniceşti pentru întrebuinţarea Aghesmei mari.