„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri arhierești la praznicul Întâmpinării Domnului
La praznicul Întâmpinării Domnului, credincioșii au primit îndemnul să își trăiască viața așteptând întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum a așteptat plin de speranță
și Dreptul Simeon de la Templul din Ierusalim. Credincioșii sunt chemați, astfel, să Îl întâmpine şi ei pe Domnul Iisus Hristos, prin rugăciune, prin fapte bune, prin participarea la Sfânta Evanghelie și primirea Preacuratelor Sale Taine.
Praznicul Întâmpinării Domnului a adunat credincioși în număr mare la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte preoți și diaconi, între care cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și slujitori ai locașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Anastasios” din Târgu-Mureș, condus de Iustinian Ioachim Simion.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre praznicul din 2 februarie.
„Iată-ne astăzi exact la 40 de zile de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Praznicul acesta ne amintește de un eveniment pe care Mântuitorul l-a însușit, o lucrare care exprimă întâi de toate că El a venit să împlinească Legea, nu să o desființeze. Numai că, împlinind Legea, El a desăvârșit-o. În 25 decembrie a fost sărbătoarea Nașterii Domnului, la opt zile, pe 1 ianuarie am sărbătorit Tăierea Împrejur a Domnului și iată că acum, la 40 de zile, împlinind o rânduială din Vechiul Testament, Maica Preacurată s-a supus, a împlinit Legea împreună cu ocrotitorul ei, Dreptul Iosif, aducându-L pe Mântuitorul Prunc la Ierusalim pentru ca să fie închinat lui Dumnezeu și să aducă, așa cum se prevedea în Legea cea Veche, fie un miel - cei care erau mai avuți -, fie o pereche de turturele sau doi pui de porumbel - cei obișnuiți. Săvârșind lucrul acesta, Maica Preacurată n-a trecut prin ritualul Legii Vechi ca să aducă jertfă pentru necurăție și pentru iertarea păcatelor, pentru că ea era cea mai curată dintre ființele acestei lumi, aleasă ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze, dar împlinind aceasta ea își exprimă aceeași ascultare pe care a mărturisit-o îngerului Gavriil când i-a vestit că va lua în pântece și va naște Prunc”, a subliniat ierarhul.
La final, Părintele Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit membrilor Grupului „Anastasios” pentru înfrumusețarea slujbei religioase din această zi de praznic împărătesc.
Slujire arhierească la Parohia Șoimeni, Cluj
În ziua Praznicului Împărătesc al Întâmpinării Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Șoimeni, comuna Vultureni, județul Cluj.
Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, Dan Hognogi, pr. lect. dr. Gheorghe Șanta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, parohul Andrei Misaroș, alături de alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Așteptare nedezmințită”.
„Bătrânul Simeon, de mulți ani, de foarte mulți ani, fusese înștiințat de Duhul Sfânt, că nu va muri până când nu-L va vedea pe Domnul Hristos. El venea la templu zi de zi (…) El era încredințat că Dumnezeu nu minte. Într-o zi, când lumea se aștepta cel mai puțin, la sorocul celor 40 de zile, Maica Domnului cu Dreptul Iosif, l-au adus pe Domnul Iisus Hristos la Templu, să-L prezinte Domnului. Și-atunci Duhul Sfânt I-a descoperit lui Simion: «Iată intră El, nădejdea lumii, nădejdea lui Israel» și l-a luat în brațe și a exclamat aceste cuvine pe care le știm și pe care le zicem mereu, inclusiv la slujba Vecerniei: «Acum slobozește Stăpâne pe robul tău, după cuvântul Tău în pace că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel». Și era și Ana prorocița, care era uimită și minunată de lucrarea lui Dumnezeu (…) Simion a plecat liniștit în eternitate pentru că L-a primit în brațele sale pe Fiul lui Dumnezeu. Își întemeiază așteptarea pe Duhul Sfânt, pe descoperirea Duhului Sfânt. Sunt și așteptări întemeiate pe cuvinte omenești care nu se împlinesc (…) Așteptăm a doua venire a lui Iisus Hristos și, cu siguranță, această așteptare este întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu, pe promisiunea Duhului Sfânt și ea se va împlini!”, a spus ierarhul.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Andreea Cristina, cel de-al treilea copil al parohului Andrei Misaroș și al preotesei Andreea.
La final, parohul Andrei Misaroș i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea comunității ortodoxe din satul Șoimeni.
Biserica Ortodoxă din Șoimeni a fost construită între anii 1880-1883 de părintele Vasile Bene. În data de 7 iulie 1966, biserica a fost sfințită de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, iar la data de 19 august 2001, după ample lucrări de renovare și pictare, biserica este resfințită de către Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, paroh fiind Ioan Ciupei. Începând cu data de 1 decembrie 2018, comunitatea de la Șoimeni este păstorită de părintele Andrei Misaroș.
Slujire arhierească în Parohia Petrilaca, Luduș
Sâmbătă, 2 februarie, în ziua Praznicului Întâmpinării Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Petrilaca, Protopopiatul Luduș. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită, începând cu anul 2016, de către părintele Alin Boncea. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să își călăuzească permanent viața după principiile Sfintei Evanghelii.
„Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: «Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa cea veşnică». Iar un bătrân al pustiei, Avva Iperehie, îndemna: «Ține-ți mereu mintea în Împărăția cerurilor și într-o zi vei dobândi acea Împărăție». Destinul nostru veșnic depinde de condiția sufletului nostru în clipa morții. E păcat să irosim timpul acestei vieți, să-l petrecem în fleacuri și pentru preocupări deșarte. Este foarte important ca noi să trăim pe meridianele veșniciei, și pentru aceasta trebuie ca în toată vremea să ne purificăm sufletul prin pocăință, să-l hrănim cu Adevărul evanghelic și cu Sfânta Euharistie, să-l înviorăm cu rugăciunea și să-l împodobim cu virtutea. În felul acesta, când moartea va veni, fiecare dintre noi va putea spune ca dreptul Simeon: «Acum liberează, Stăpâne, pe robul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta»”, a spus ierarhul.
După celebrarea Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Antim-Nicolae, fiul parohului Alin Boncea. La final, ierarhul nostru a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat importanța acestei Taine în vederea inițierii în viața duhovnicească și i-a oferit pruncului nou-botezat o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Petrilaca a fost ridicată între anii 1968-1970 prin contribuția credincioșilor dreptslăvitori din parohie, în timpul păstoririi preotului Petru Belean. Locașul de închinare a fost împodobit cu haina picturii între anii 2001-2002, lucrarea fiind executată în tehnica tempera grassa. De asemenea, pictura catapetesmei a fost realizată în ulei pe pânză maruflată pe zid. Slujba de sfințire a bisericii a avut loc la data de 28 iulie 2002, păstor al comunității credincioșilor de aici fiind, la acea dată, părintele Vasile-Mihai Moldovan, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Întâmpinarea Domnului, prăznuită la Oradea
Manifestările dedicate cinstirii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii spirituali ai școlilor de teologie ortodoxă din întreaga lume, cinstiți în ziua de 30 ianuarie, s-au încheiat în Eparhia Oradiei sâmbătă, 2 februarie, de praznicul Întâmpinării Domnului, la biserica de enorie din Oradea ce îi are ca ocrotitori pe cei trei Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi.
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a oficiat Sfânta Liturghie. Din soborul de preoţi și diaconi au făcut parte consilieri de la Centrul Eparhial, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” şi de la Liceul Ortodox Episcop „Roman Ciorogariu”, precum și cei doi preoți de la enoria orădeană.
La slujba din biserica parohială cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, au participat elevi şi studenţi teologi, alături de numeroși credincioşi orădeni, la fel ca în fiecare an, fiind o tradiție ca profesori, elevi și studenți de la cele două școli de teologie ortodoxă din Eparhia Oradiei, să se reunească, în prezența Chiriarhului locului, în biserica parohială „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, în ziua prăznuirii Sfinților Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan sau în una din zilele apropiate sărbătorii.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala universitară „Psalmodia Varadiensis” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, dirijată de pr. conf. univ. dr. habil. Mihai Brie, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 2, versetele de la 22 la 40, pr. lect. univ. dr. Doru Fer, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului împărătesc al Întâmpinării Domnului.
După Sfânta Liturghie, Aurel Simion Goga, protopopul Oradiei a adresat un cuvânt de bun venit ierarhului, iar parohul Ioan Bala a mulţumit Întâistătătorului Eparhiei Oradiei pentru grija şi dragostea arhipăstorească pe care o arată faţă de biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea, subliniind că este o mare binecuvântare pentru parohie de a fi, în fiecare an, gazdă primitoare dascălilor, elevilor și studenților de la școlile de teologie ortodoxă din Oradea.
La final, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe cei doi preoți ai Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, împreună cu credincioșii, pentru lucrarea ctitoricească și misionară pe care o împlinesc, și a adresat îndemn părintesc dreptmăritorilor creștini ca, în perioada din anul bisericesc ce urmează a începe peste puțină vreme, perioada specială a Triodului, o perioadă de pregătire duhovnicească, de pocăință, să se concentreze a fi mai aproape de Dumnezeu și să Îl primească pe Dumnezeu în viața lor, dar într-un mod abstract, ci în mod direct, prin pregătirea și primirea, după rânduială, cât mai des, a Preacuratelor Taine ale lui Hristos.
„Acest praznic al Întâmpinării Domnului, ca și toate celelalte sărbători și duminici de peste an, ne face să avem sufletele pline de înălțare duhovnicească, căci în Biserică suntem într-o stare permanentă de sărbătoare. De fapt, menirea Bisericii este aceea de a ne pregăti pentru sărbătoarea continuă din Împărăția cerurilor, din viața cea veșnică. Iar dacă noi trăim sărbătorile acestea cu intensitate, ne pregătim și sufletul să fie într-o stare de sărbătoare, care înseamnă primirea lui Dumnezeu în viața noastră, primirea lui Dumnezeu în brațele noastre duhovnicești, adică Dumnezeu Se lasă cuprins de făptura Sa, iar noi, primindu-L pe Dumnezeu în sufletul nostru, în starea de sărbătoare pe care Biserica ne-o oferă, ne asemănăm cu Dreptul Simeon”, a spus ierarhul.
În încheierea cuvântului său, Episcopul Oradiei a adresat clerului, cadrelor didactice, studenților, elevilor şi credincioșilor prezenţi urări de ani mulți și binecuvântați, sănătate şi putere de muncă în slujirea Bisericii noastre străbune şi a neamului românesc.
Hram la Mănăstirea Moisei, Maramureș
Sâmbătă, 2 februarie, la praznicul Întâmpinarea Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a liturghisit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar, la Mănăstirea Moisei, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia hramului de iarnă al așezământului monahal.
Din soborul de 22 de preoţi şi șase diaconi au făcut parte: arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, fiu al satului Moisei, arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, arhim. Ghelasie Maxim, consilier eparhial onorific cu probleme de silvicultură şi economul Mănăstirii Rohia, Mihai Chira, protopopul de Vişeu, Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, protos. Sofronie Perţa, stareţul Mănăstirii Dragomireşti, protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, preoţii din Moisei, preoţi din Borşa şi din parohii de pe văile Vişeului şi Izei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu.
Între credincioşi s-au aflat maici stareţe de la unele din cele 12 mănăstiri din zonă, monahi şi monahii, oficialități locale, binefăcători ai mănăstirii, foarte mulţi tineri, copii.
Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit un cuvânt de învăţătură, pornind de la pericopa evanghelică a zilei, iar apoi a vorbit credincioşilor despre prezenţa Maicii Domnului alături de Fiul ei în toată existenţa Lui pământească, înainte şi după ducerea Lui spre închinare la templu, unde a fost luat în braţe de dreptul Simeon, şi până la Răstignirea Sa pe Cruce. Dacă Iisus Hristos a avut-o pe Maica Sa alături în toată viaţa Sa pământească, la rândul Său, Dumnezeu este alături de fiecare credincios în fiecare moment al vieţii pe pământ şi până la plecarea din lumea aceasta. „Mesajul Evangheliei de azi trebuie să încercăm să-l aprofundăm fiecare dintre noi. Adevărata întâlnire, întâmpinarea între două persoane, este comunicarea vie, prin folosirea cuvintelor. Întâmpinarea Domnului presupune şi ea întâlnirea dintre două sau mai multe persoane. Noi, oamenii de azi, suntem o comunitate vie şi Dumnezeu aşa ne vrea, ca să nu fim singuri și solitari, pentru că Dumnezeu este Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi între persoanele Sfintei Treimi există această colaborare, numită în Teologie colaborare intratrinitară. Este o colaborare şi o conlucrare duhovnicească, aşa cum trebuie să fie şi între oameni pe pământ. Rugăm pe Dumnezeu ca să binecuvinteze viaţa noastră şi să fie aidoma cu viaţa sus în ceruri, o comuniune, dragoste şi iubire. Aceasta este sărbătoarea de astăzi, care ne îndeamnă pe noi, pe fiecare, să ne întâmpinăm unul pe celălalt cu bucurie, să-L întâmpinăm pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului cu multă bucurie şi să-I chemăm în sufletele şi-n inimile noastre”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul s-a oprit, apoi, la întâlnirea omului cu Dumnezeu, care se face cel mai bine în biserică, unde se revarsă asupra oamenilor darurile Duhului Sfânt: „Şi unde Îl întâlnim pe Dumnezeu cel mai mult? În Casa Lui. De aceea Îi este atât de plăcut lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi mersul la biserică duminica şi în sărbători, când familia noastră, formată din mamă, tată şi pruncuţi, merge să se închine lui Dumnezeu, cum a făcut Maica Domnului cu Pruncul în braţe şi Dreptul Simeon. Pentru acest lucru mergem noi la biserică. Nu mergem că ni se oferă acolo nici confort, nici că ni se plăteşte, nici că primim daruri. Primim, în schimb, darul darurilor, primim darul Duhului Sfânt. De aceea mergem noi duminica şi în sărbători la biserică, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui, când îi spunem lui Dumnezeu, întocmai cum I-a spus Dreptul Simeon, îi spunem rugăciune, Îi cerem lui Dumnezeu dar şi har. Îi cerem dar şi har pentru noi, pentru pruncuţii noştri, pentru familia noastră, pentru ţara noastră”.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre vechimea Mănăstirii Moisei, cea mai veche mănăstire din Episcopie cu viaţă neîntreruptă de 400 de ani, precum şi despre noua biserică cu dimensiuni de catedrală, deoarece actuala biserică este neîncăpătoare în duminici şi sărbători. Anul acesta, de hramul din 15 august, va fi terminată noua trapeză, cu noi completări arhitecturale, şi una din clădirile existente. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a prezentat, cu această ocazie, credincioşilor şi principalele realizări ale Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului din anul care a trecut.