„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Spectacol ASCOR dedicat primăverii
În pragul venirii primăverii, precum şi înainte de a intra în Postul Mare, tinerii din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) organizează spectacolul intitulat „Urcuş spre primăvara sufletului” aflat la a doua ediţie. În cadrul acestei seri publicul se va putea bucura de interpretarea susţinută de Ceata „Sfântul Ioan Valahul”, Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”, Corul „Anton Pann”, Corul de copii „Sfântul Nicolae”. Spectacolul va cuprinde, de asemenea, monologuri şi piese interpretate la vioară, chitară clasică şi acustică, pian. Spectacolul va avea loc duminică, 26 februarie, de la ora 19:00, în Sala Auditorium Maximum de la Casa Universitarilor din Cluj Napoca.



.jpg)