„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Spectacol filantropic la Târgu Mureş
Miercuri, 17 mai, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş va avea loc un spectacol filantropic susţinut de artişti de la Ansamblul folcloric „Mureşul”. Vor urca pe scenă soliştii: Dorina Oprea, Maria Sântean Faghiura, Leontina Pop, Dorina Grad, Ionela Moruţan, Ovidiu Furnea şi Ansamblul „Spice mureşene”. Spectacolul de caritate are ca scop ajutorarea a doi copii cu probleme de sănătate grave. Gruia şi Vladimir sunt copii cu nevoi speciale, care suferă de paralizie cerebrală, surditate şi tetrapareză spastică şi care au fost supuşi la trei operaţii cerebrale, două operaţii cardiace şi o operaţie oculară. Ei au nevoie de un implant cohlear care să le redea darul auzului. Intrarea la spectacol este liberă, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.