„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Spectacole gratuite pentru copiii cu nevoi speciale
Teatrul de Păpuşi „Puck”, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, organizează cea de-a XII-a ediţie a programului „Săptămâna bunăvoinţei”.
Azi, 25 noiembrie, în cadrul programului „Săptămâna bunăvoinţei”, de la ora 10.00, elevii de la Şcoala Specială Gimnazială „Transilvania” din comuna Baciu vor putea viziona gratuit spectacolul interactiv „Hocus Pocus”. Mâine, 26 noiembrie, de la ora 12:00, elevii Şcolii Speciale Gimnaziale „Kozmutza Flora” vor avea ocazia de a vedea reprezentaţia piesei „Elefănţelul curios” la sediul Teatrului „Puck” (spectacol în limba maghiară). „Săptămâna bunăvoinţei” este o acţiune iniţiată de Teatrul „Puck” în 2004, în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj. Programul îşi propune, la fel ca în anii anteriori, să fie un gest de prietenie şi bunăvoinţă adresat copiilor cu nevoi speciale. Scopul acestui demers constă în promovarea toleranţei, empatiei, sprijinului şi atenţiei oferite persoanelor din categorii defavorizate, prin apel la actul artistic, ca mijloc de comunicare, conform unui comunicat al biroului de presă al Consiliului Judeţean Cluj.



.jpg)