„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Studenții teologi de la Sibiu au donat sânge
Peste 30 de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață”. Studenții au mers luni, 16 octombrie, la Centrul de Tranfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Județean Sibiu și au donat sânge pentru a veni în sprijinul bolnavilor internați în unitățile medicale din județ.
Activitatea de donare de sânge la care au participat studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a fost organizată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Asociația „Filantropia Ortodoxă”, filiala Sibiu.
„Mulțumim Facultății de Teologie «Sfântul Andrei Șaguna» din Sibiu care ne-a sprijinit în cadrul Campaniei «Donează sânge, salvează o viață», și astăzi ne-a trimis studenți care s-au alăturat celor ce sprijină bolnavii din spitale. Ne aflăm la ediția a treia a campaniei implementate în Arhiepiscopia Sibiului. Avem până în prezent aproximativ 1400 de donatori în județele Sibiu și Brașov și ne bucurăm de colaborarea cu mai multe instituții care ne-au ajutat în această campanie și sperăm că ne vor ajuta în continuare”, ne-a spus inspectorul Marius Talmațchi de la Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului.
Recent, campaniei inițiate de Patriarhia Română i s-au alăturat şi nouă studenți de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Tot în această săptămână vor dona sânge în cadrul campaniei și mai mulți ofițeri ai Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Campania „Donează sânge, salvează o viață” a fost inițiată de Patriarhia Română și are ca scop informarea şi conştientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România şi îmbunătățirea stocurilor sanguine naţionale.