„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții că a
Tabăra anuală a Grupului Parohial de Tineret „Adormirea Maicii Domnului”
20 de tineri ai grupului parohial „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au participat la cea de a şaptea tabără, care a fost organizată în acest an în stațiunea Fântânele, județul Cluj.
Tabăra anuală a grupului parohial „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Activităţile au început de vineri seara cu un program de rugăciune, fiecare participant citind pe rând din Canonul de rugăciune al Sfântului Iustin Martirul și Filosoful. Cina de post a fost pregătită de echipa fetelor responsabile de meniul taberei, completată de un tort pentru ziua de naștere a noului membru al grupului, Lucian.
A urmat o cateheză interactivă despre scopul vieții, prilej cu care tinerii au identificat țelurile pentru care trăiesc oamenii din ziua de astăzi, iar la sfârșit au lecturat fragmente din scrisorile trimise familiei sale de Valeriu Gafencu din perioada detenției.
Tinerii au fost impresionaţi de maturitatea duhovnicească și trăirea creștină a lui Valeriu Gafencu, scrisorile sale fiind concepute la o vârstă între 21 și 27 de ani.
Ultima parte a programului de vineri a fost recreativă, cu diverse jocuri de grup.
Sâmbătă dimineața participanţii s-au bucurat de peisaj la cabana Perla Lacului la care au fost cazați, pe malul Lacului Beliș-Fântânele. După citirea rugăciunilor de dimineață, au luat micul dejun și am pornit în drumeție.
La întoarcere, tinerii au venit încărcați cu patru saci mari umpluţi cu ambalaje și pet-uri culese de pe marginea drumului și din pădure. Programul a continuat cu cateheza despre sensul vieții creștine, cu o temă despre îndumnezeirea omului. Un moment deosebit a fost plimbarea cu barca pe lac, când tinerii s-au bucurat de priveliște.
După-amiază tinerii au primit vizita protopopului de Cluj I, Dan Hognogi, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și a părintelui Dorin Ielciu, care au petrecut mai multe ore în tabără, luând parte la activitățile recreative, împreună cu tinerii. Spre seară, preoţii au răspuns la întrebările tinerilor, oferindu-le câteva exemple de oameni cu viață sfântă întâlniți de-a lungul vieții lor. După rugăciunile de seară, tinerii au luminat malul lacului cu un foc de tabără și s-au înveselit cu cântece la chitară.
Duminică dimineața tinerii au plecat la Mănăstirea „Râșca Transilvană”, unde grupul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar părintele Dan Hognogi a ținut cuvântul de învățătură şi a vorbit despre nesăbuința orbirii sufletești în comparație cu neputința orbirii trupești. Tinerii s-au bucurat de primirea şi ospitalitatea starețului Casian şi au rămas la masă. De asemenea, starețul le-a oferit şi hrană pentru suflet, vorbindu-le despre „simțire și nesimțire duhovnicească, tăierea voii și dobândirea păcii lui Hristos”, oferindu-le multe exemple din viața de zi cu zi. În cadrul taberei tinerii au avut ocazia să conlucreze și să se cunoască mai bine. La sfârșit, duminică seara, s-au acordat diplome personalizate fiecărui participant, iar după primirea diplomei, fiecare tânăr și-a împărtășit impresiile din tabără. Tinerii au plecat din tabără cu bucuria așteptării următoarelor întâlniri ale grupului care au loc în fiecare seară de luni şi la care sunt aşteptaţi şi alţi tineri.
„Am venit pentru prima dată în tabără, fiind un membru nou în acest grup. Am venit cu gândul de a-i cunoaște mai bine pe ceilalți membri, ceea ce am și reușit prin activitățile taberei. Cel mai mult mi-a plăcut ziua de duminică deoarece am participat cu toții la Liturghie și am avut prilejul de a sta în jurul părintelui stareț Casian atunci când ne-a vorbit. După aceste trei zile de tabără, de abia aștept următoarea tabără”, a spus Lucian, student în anul I la Facultatea de Sociologie.
„Cel mai mult mi-a plăcut că mâncarea gătită de noi, echipa fetelor, a fost foarte apreciată. Focul de tabără și cântecele la chitară au fost minunate. Mă bucur că i-am cunoscut pe membrii grupului mai bine. Îngerașul secret a fost o idee simpatică. Rămân cu multe impresii frumoase din acest weekend”, a spus Mirela Raimer, un membru nou al grupului parohial.
„Cel mai mult mi-a plăcut cateheza și jocurile pe echipe. Am descoperit că îmi place voleiul. Am apreciat că toată lumea a fost dispusă să se ajute și am simțit că fac parte dintr-un grup de oameni frumoși. Mi s-a părut o idee foarte bună faptul că am putut să ne scriem mesaje în cutiuțele poștale încropite la fața locului deoarece unele lucruri sunt mai ușor de transmis în scris. Simt că mi-am încărcat rezervorul de energie pozitivă pentru câteva luni”, a spus Maria Văcar, unul din membrii grupului.
„M-am bucurat mult să fiu din nou alături de prietenii mei și să văd că lucrurile merg bine și fără mine, care am plecat din Cluj. Cu toate că grupul se reînnoiește continuu, atmosfera de familie e neschimbată. Îmi doresc mult ca să pot reveni în mijlocul grupului ori de câte ori e posibil. Sper ca tinerii să țină aproape de grup și să fie dedicați Bisericii”, a spus Mihaela Cândea, președinta grupului.