Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Tabără de pictură pe sticlă la Mănăstirea „Brâncoveanu”

Tabără de pictură pe sticlă la Mănăstirea „Brâncoveanu”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Data: 11 Iulie 2016

20 de copii din Veneţia  de Jos, judeţul Braşov,  au participat în perioada  4-9 iulie la o tabără de pictură pe sticlă la  Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus. Tabăra de pictură face  parte din programul  „Hristos împărtășit copiilor”  și este o răsplată pentru copiii care au participat  la activitățile Centrului  de tineret „Ioan Cavaler de Pușcariu” din Veneția de  Jos și care au avut  rezultate remarcabile  la învățătură.

Lecțiile de pictură pe sticlă au fost sus­ținute de Aurel Bădilă, unul dintre pictorii Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, originar din satul Veneția de Jos, județul Brașov. „Pentru mine este o bucurie să-i văd pentru prima dată pe copiii din Veneția de Jos, cu ai căror părinți am copilărit în satul natal. Aici la mănăstire am încercat să le prezint copiilor tehnici de contur și primii pași în pictura pe sticlă, urmând ca ei să descopere singuri dacă vor să continue să profeseze această artă sau să o practice ca o activitate de relaxare, pe lângă activitățile lor de zi cu zi”, a spus iconarul Aurel Bădilă.
Tabăra a fost organizată de preotul din Veneția de Jos, Alexandru Socaciu, împreună cu părintele egumen de la Sâmbăta de Sus, arhim. Atanasie Roman.
„În mănăstirea ctitorită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu pictura pe sticlă reprezintă o tradiție foarte bogată, iconarii de aici fiind unii dintre cei care au contribuit decisiv la păstrarea Ortodoxiei în sudul Transilvaniei, în special în satele din Țara Făgărașului. Prin tabăra aceasta de pictură pe sticlă, dar și prin cea de sculptură ce va începe peste puțin timp, considerăm că mănăstirea își împlinește rolul misionar de a contribui la formarea copiilor și tinerilor și păstrarea lor la umbra Bisericii, dar și la misiunea ei duhovnicească, mai ales că toți participanții pot participa la slujbe, la discuții duhovnicești sau la formarea lor ca buni creștini dat fiind mediul duhovnicesc al mănăstirii”, ne-a spus părintele egumen Atanasie.
Programul copiilor care au participat în tabăra de pictură a fost unul foarte variat. „Deși ne aflăm aici pentru pictura pe sticlă, totuși copiii au avut parte de un program destul de versificat: doamna preoteasă le-a pregătit multe jocuri de dezvoltare personală și creație, precum și activități complexe, cum ar fi drumețiile în pădure, concursuri de cultură generală și jocuri în echipe. De asemenea, copiii au participat la programul liturgic al mănăstirii și au avut discuții pe teme religioase cu părintele egumen Atanasie. Tabăra a avut și scopul de a forma prietenii între copiii din Veneția de Jos, mai ales că nu toți învață la școala din sat, ci mulți sunt fie navetiști la școlile din oraș, fie locuiesc în sat doar pe timpul verii”, a spus parohul Alexandru Socaciu.
Tabăra de pictură face parte din programul „Hristos îm­părtășit copiilor”, desfășurat sub coordonarea preotesei prof. Petruța Socaciu. De asemenea, tabăra reprezintă și o formă de recompensă pentru copiii care au participat la activitățile Centrului de tineret „Ioan Cavaler de Pușcariu” din Veneția de Jos și care au avut rezultate remarcabile la învățătură.