„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tabăra de tineret „Tradiție și noutate” de la Mănăstirea Nicula
În perioada 21-26 august, la Mănăstirea Nicula, județul Cluj, s-a desfășurat o tabără pentru 30 de tineri veniți din toată țara. Tabăra intitulată „Tradiție și noutate”, aflată la a doua ediție, este un proiect național, derulat în Patriarhia Română, prin cele șase centre mitropolitane, care organizează câte o tabără pentru tineri cu vârsta între 18 și 23 de ani, reprezentanți ai eparhiilor din țară.
La deschiderea oficială a taberei, tinerii s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care le-a urat bun venit în Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și la Mănăstirea Nicula. IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit tinerilor despre rolul misionar pe care aceștia îl au în societate și în Biserică, dându-le mai multe exemple de sfinți tineri din Vechiul Testament și din viețile sfinților, adevărate repere pe calea vieții creștine.
În prima seară, participanții au avut prilejul de a se cunoaște prin activități creative și au socializat pe baza unor subiecte tematice indicate de organizatori, membri ai conducerii Asociației Studenților Creștin Ortodocși – filiala Cluj și ai conducerii Asociației Tinerilor Creștin Ortodocși Cluj.
Tinerii au luat parte la programul slujbelor oficiate în cadrul Mănăstirii Nicula în fiecare dimineață și seară, în cadrul cărora au avut posiblitatea de a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Nicula. A doua zi, 22 august, după Sfânta Liturghie, tinerii au aflat de la ghidul mănăstirii, părintele Pantelimon, istoricul acestei icoane, evenimentele semnificative prin care a trecut acest locaș sfânt și, totodată, au vizitat biserica din lemn și icoanele vechi din patrimoniul UNESCO.
Programul taberei a inclus și grupuri de discuții cu un număr restrâns de participanți, jocuri de grup, cântece la chitară și diverse ateliere: de confecționat opinci, icoane litografiate, cruciulițe și brățări din ață, decorat cutii prin tehnica șervețelului, chitară și teatru.
Miercuri, 23 august, tinerii s-au bucurat de prezența și cuvântul duhovnicesc al părintelui Siluan, după care a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Seara, participanții la tabără au vizionat filmul „Binecuvântată fii închisoare” realizat de regizorul Nicolae Mărgineanu, ecranizare a scrierii cu caracter autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu, și au dezbătut aspectele principale evidențiate în film.
Ziua de joi, 24 august, a fost dedicată „Voluntariatului în Biserică” și a lucrului în echipă. Tinerii au urmărit cu această ocazie o prezentare powerpoint despre pașii necesari pentru organizarea unei activități de o zi pentru copii, în comunitatea parohială. Apoi a urmat „Marele Joc”, o competiție antrenantă pe echipe, care a constat în parcurgerea a 10 sarcini de grup și deslușirea a trei citate ale lui Nechifor Crainic: „Eroismul e arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta”, „Culmea umanului, și anume cel mai bun dintre oameni, rămâne sfântul, nu geniul” și „Cine cunoaște numai teoretic adevărul și cuvintele Evangheliei, poate fi un savant, dar nu un creștin”. După jocurile de seară, tinerii au cântat cântece la chitară în jurul focului de tabără. La sfârșit, un moment unic și special a fost când întregul grup a cântat mai multe cântări din cultul ortodox și tropare la sfinți și sărbători. Tinerii s-au întors la mănăstire cântând, ca într-o procesiune de noapte.
Vineri dimineața, 25 august, au continuat discuțiile duhovnicești cu părintele Siluan. Din programul zilei au mai făcut parte ateliere, grupuri de discuții, jocuri de grup și alte activități sportive. Seara, tinerii au participat la slujba Vecerniei și la Taina Sfântului Maslu.
Sâmbătă, 26 august, ultima zi de tabără, înainte de plecarea spre Cluj-Napoca, tinerii au primit din partea organizatorilor cărți duhovnicești și și-au împărtășit experiențele trăite în această tabără.
„Am apreciat comuniunea sufletească”
Ramona Zaharia, 19 ani, din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, ne-a relatat următoarele: „A fost o săptămână extraordinar de frumoasă, petrecută alături de oameni cu sufletul nobil. Mi-a plăcut în mod deosebit atmosfera sinceră și relaxată care s-a creat între noi pe parcursul acestor zile de tabără. Dintre toate activitățile, m-am bucurat cel mai mult de cântecele de seară la chitară, focul de tabără și jocurile pe echipe. A fost o experiență înălțătoare”.
Andreea Brehoi, 20 de ani, din cadrul Episcopiei Alexandriei și Teleorman, ne-a mărturisit: „Mă bucur mult că am ajuns aici. Am apreciat comuniunea sufletească înfiripată între noi toți și modul încurajator în care am conlucrat în echipa mea la «Marele Joc». Vreau să duc în eparhia mea ceea ce am învățat în cadrul celor trei atelierele la care am participat. Mă simt împlinită și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate”.
Teofan Nazare, 21 de ani, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, ne-a spus: „A fost surprinzător de bine în tabără fiindcă mă așteptam la o atmosferă mai formală și închisă. M-a bucurat atelierul de confecționat opinci coordonat de președintele ASCOR Cluj, Bogdan Dincă, pe care vreau să îl continui la Iași. Voluntarii au fost foarte prietenoși și îngăduitori cu noi. M-a încântat trezirea muzicală cu care ne-am început diminețile”.
Andreea Călin, 20 de ani, din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, ne-a povestit: „Nu mă așteptam să avem un program bine organizat, cu diverse activități, începând de la informații de cultură generală, jocuri în aer liber și până la deprinderea de abilități practice la ateliere. Am învățat multe jocuri noi, importanța lucrului în echipă și mi-am făcut prieteni noi. Focul de tabără a fost ca în filme, cu cântece și atmosferă prietenoasă. În concluzie, recomand oricărui tânăr să participe la astfel de tabere”.
Cosmin Popovici, 20 de ani, din cadrul Episcopiei Hușilor, ne-a relatat: „Am fost surprins de căldura, implicarea și răbdarea organizatorilor, depășindu-mi o idee preconcepută conform căreia moldovenii au un plus de căldură față de ceilalți conaționali. Discuțiile au avut parte de un echilibru plăcut în ceea ce privește timpul alocat abordării ideilor, cât și naturalețea intervențiilor participanților. Deși programul a fost solicitant, nu am resimțit dorința de a mă opri din cele pe care le făceam. Această tabără este pentru mine un model bun de aplicat în Asociația din care fac parte”.