„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Tabără duhovnicească la Ic-Ponor pentru 100 de tineri
Peste o sută de tineri au participat în această săptămână la o tabără duhovnicească în judeţul Cluj. Întâlnirea aflată la cea de-a V-a ediţie este organizată de Asociaţia „Oastea Domnului“ şi a început luni, 23 iulie, în zona Ic-Ponor de lângă Huedin. Spre deosebire de taberele din alţi ani, care erau organizate pe zone, cea care se desfăşoară în această perioadă reuneşte tineri din întreaga ţară. Până sâmbătă, tinerii participă la diverse activităţi şi la discuţii pe tema „Biruieşte răul prin bine“.
Alături de tineri se află preotul misionar al „Oastei Domnului“ Cluj, Claudiu Melean. Programul zilnic începe cu slujba Utreniei şi se încheie cu Vecernia, cuprinzând şi câte o oră şi jumătate de discuţii biblice atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, în cadrul cărora participanţii sunt încurajaţi să interacţioneze, să dezbată problemele cu care se confruntă şi să găsească împreună rezolvarea lor.
Miercuri, în mijlocul tinerilor s-a aflat Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care i-a însoţit în drumeţia la complexul de peşteri Cetăţile Ponorului şi le-a dat câteva îndemnuri duhovniceşti. Joi, cei prezenţi în tabăra de la Ic-Ponor au avut discuţii pe teme teologice cu teologul Radu Preda.


