„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. At
Tabără la Lunca Bradului, Mureș
Tabăra de vară din cadrul Asociației „Sfântul Stelian” din Lunca Bradului a fost organizată de Vasile Sorin Burian, parohul Parohiei Ortodoxe Lunca Bradului, județul Mureș. La această tabără au participat 18 copii din parohiile de pe valea Mureșului: Luieriu, Săcalu de Pădure, Idicel Sat, Idicel Pădure, Vătava, Rușii-Munți, Sebeș, Pietriș, Deda, Filea, Bistra Mureșului și Ciubotani. Deschiderea taberei a avut loc în data de 8 august în biserica din Lunca Bradului unde după o rugăciune de binecuvântare, părintele Vasile Burian a prezentat copiilor, părinților și preoților prezenți, programul, rolul și scopul taberei și a subliniat că această tabără reprezintă pentru copiii participanți o recompensă pentru rezultatele bune și foarte bune la învățătură, pe care le-au avut în anul școlar. În prima zi de tabără, 8 august, copiii au vizitat fabrica de lemn și muzeul etnografic din Lunca Bradului. În cea de a doua zi, 9 august, copiii au participat la o excursie care a cuprins Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Toplița, Mănăstirea Moglănești, biserica romano-catolică din Ditrău, Harghita, Lacu Roșu, Cheile Bicazului și barajul de acumulare Bicaz, Neamț. Tabăra de vară din Lunca Bradului se încadrează în planul activităților grupului cultural-religios al Protopopiatului Ortodox Reghin, al centrului de desfășurare al activităților din Bistra Mureșului, coordonat de pr. Sergiu Andone, după cum a relatat pr. Cosmin Maftei, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.


