„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tabăra „La poalele Călimanilor” Bilbor - Harghita la a treia ediție
La Bilbor, Protopopiatul Călimani, județul Harghita, a avut loc în perioada 16-20 august, cea de-a treia ediție a Taberei „La poalele Călimanilor”, organizată de către Asociația Filantropia Bilbor în parteneriat cu Episcopia Covasnei și Harghitei, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, Parohia Ortodoxă din Bilbor, cu sprijinul autorităților locale și județene. Anul acesta, activitatea a fost implementată cu implicarea a 27 de voluntari și animatori ai Asociației „JoyCamps Romania”.
Aproximativ 200 de tineri și copii cu vârstele cuprinse între şase și 18 ani au participat timp de cinci zile, la diverse ateliere tematice și jocuri de teambuilding. Copiii au asistat la demonstrații efectuate de către Ministerul Apărării Naţionale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, Poliția Rutieră Toplița, Serviciul Județean de Ambulanța Harghita, au luat parte la competiții de tir cu arcul, au fost prezenți la orele de orientare și supraviețuire în natură, la atelierele de face-painting și handmade, au participat la orele de dans, muzică, istorie, spiritualitate și la multe alte activități de tabără. Totodată, tinerii au participat la „Vânătoarea de comori”, au mers în drumeții și au confecționat bărcuțe, pe care le-au lansat pe râul Bistricioara.
Duminică, 18 august, tinerii participanți s-au rugat la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia Bilbor, unde, împreună cu animatorii lor, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Activitățile din acest an au fost desfășurate de echipa de animatori voluntari ai Asociației „JoyCamps Romania”, coordonată de Marian-Dumitru Rugină.
„Suntem pentru al treilea an consecutiv în Parohia Bilbor din județul Harghita, unde desfășurăm Tabăra de vară «La poalele Călimanilor», o activitate care adună peste 200 de copii participanți, și suntem foarte bucuroși pentru acest lucru, mai ales că în această tabără se implică Biserica, Asociația Filantropia Bilbor, Asociația «JoyCamps Romania» și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, cei care sprijină acest proiect. Suntem 27 de voluntari, o parte din aceștia sunt din comuna Bilbor, care vor rămâne și vor desfășura în continuare activități cu tineri, și 14 voluntari de la «JoyCamps Romania». Dăm slavă lui Dumnezeu și ne dorim ca aceste evenimente să continue și să aibă o cursivitate și în anii viitori”, a declarat Marian Dumitru Rugină, coordonatorul taberei și președintele Asociației „JoyCamps Romania”.
„Toți ne-am concentrat ca această activitate a noastră să aibă rezultate cât mai bune (...) Mulțumim tuturor și Bunului Dumnezeu, și cu mare dorință vrem să continuăm aceste activități pentru buna creștere duhovnicească, morală și educațională a copiilor noștri”, a spus Dumitru Apostol, protopopul de Călimani și gazda taberei din Bilbor.
Tabăra din comuna Bilbor a fost organizată de către Asociația „JoyCamps Romania”, ONG formată din tineri și voluntari, ce și-a propus ca în această vară să implementeze 20 de tabere în zonele și comunitățile slab dezvoltate din întreaga țară. Vara aceasta, „JoyCamps Romania” desfășoară tabere în localitățile cu risc social din județele Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău, Galați, Harghita, Caraș-Severin, Iași și Constanța.