„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tabăra parohială „Zile de Poveste”, la Spermezeu, Bistrița-Năsăud
Copiii și adolescenții din parohiile Spermezeu și Sita, judeţul Bistrița-Năsăud, au participat în perioada 16-18 februarie la o tabără parohială de weekend. Cei peste 50 de participanţi s-au bucurat de jocuri de grup interactive, ateliere diversificate, concursul pe echipe „Marele Joc” şi cântece la chitară, precum şi de discuţii cu tematice religioase, vizionarea unui film și rugăciune în comun.
Timp de trei zile au fost organizate, cu ajutorul unui grup de nouă tineri voluntari, mai multe activităţi educative și religioase, după modelul taberelor de vară realizate de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR) și Asociaţiei Tinerilor Creştin Ortodocşi Români (ATCOR) Cluj.
Potrivit vicepreşedintelui ASCOR Cluj, Oana Băilă, care a coordonat grupul de tineri clujeni în mini tabăra de la Spermezeu, cei peste 50 de participanţi s-au bucurat de jocuri de grup interactive, ateliere diversificate, concursul pe echipe „Marele Joc” şi cântece la chitară, precum şi de discuţii cu tematici religioase, vizionarea unui film și rugăciune în comun. Vineri seara, în ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, copiii au aflat, printr-o prezentare interactivă și dramatizată, despre originea colivei, prin arătarea minunată a sfântului.
Sâmbătă, cu toţii au mâncat din coliva pregătită de preoteasa Dana Cavaleru.
Adolescenții au avut prilejul să afle de la reprezentantul Asociației „Clujul pentru Viață”, Iustina Oprescu, informații de actualitate, din campania „Vreau să aflu”, despre virtutea castității, bolile cu transmitere sexuală, sprijinul oferit tinerelor însărcinate care sunt vulnerabile, procesul concepției și responsabilitatea tinerilor.
Concursul pe echipe „Marele Joc” a constat în muncă în echipă pentru a face față diverselor probe pregătite de voluntari: mimă, cultură generală și religioasă, sport, pânza de păianjen etc. La ateliere, participanții au învățat tehnici de autoapărare, să joace teatru, să litografieze icoane, să împletească brățări și să decoreze cutiuțe prin tehnica șervețelului. Sâmbătă seara, copiii și adolescenții au citit și cântat Paraclisul Maicii Domnului în biserica satului, iar apoi au văzut trei explicații practice despre taina Spovedaniei și Împărtășaniei. Seara s-a terminat cu cântece și lampioane lansate în noapte.
Duminică, la Sfânta Liturghie, corul de copii și adolescenți au dat răspunsurile la strană. Gazdele, părintele Simion Buta și părintele Tudor Daneș au fost alături de participanți și voluntari pe parcursul celor trei zile, iar la sfârșit și-au exprimat dorința ca această colaborare să continue. Grupul voluntarilor a fost invitat și de directoarea Școlii Gimnaziale, Voichița Țărmure, să participe la programul „Școala Altfel”.
Proiectul de mini tabere misionar-catehetice a fost iniţiat în anul 2014 de Asociaţiile studenţilor şi tinerilor creştini ortodocşi din Cluj, fiind primit cu interes în diverse parohii din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Proiectul îşi propune să aducă în mijlocul parohiilor de la sate programul antrenant de activități și atmosfera unei tabere, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea de a beneficia gratuit de experienţe generatoare de schimbări pozitive specifice taberelor și programelor desfășurate vreme de cel puțin o zi de activități, a declarat inspectorul de tineret, Radu Copil, prezent în tabăra de la Spermezeu.
La finalul taberei, copiii și adolescenții au completat chestionare în care au arătat cum s-au simţit: „Mi-au plăcut mult cântecele și Marele Joc. M-a impresionat discuția cu Iustina. Le mulțumesc tuturor organizatorilor pentru că au făcut ca acest weekend să fie de neuitat și că ne-au învățat lucruri noi. Sunteți niște oameni minunați și vă mai așteptăm!”; „Organizatorii Zilelor de Poveste au fost de nota 10. Datorită lor am înțeles de ce este bine să ne spovedim și să ne împărtășim, am învățat să muncim în echipă. În aceste zile m-am simțit foarte bine și am fost impresionată de activități. Vă mulțumim!”; „Voluntarii au fost toți ca niște prieteni, m-am simțit în siguranță, ca și cum v-aș fi cunoscut demult. Mi-ar fi plăcut să particip la toate atelierele, nu doar la unul. Vreau să mai facem astfel de activități deoarece ne cunoaștem mai bine între noi, lucrăm în echipe (Marele Joc a fost tare), învățăm lucruri noi și totul este foarte distractiv. Vă mulțumesc!”; „Cel mai mult mi-au plăcut cântecele la chitară și Marele Joc. M-am simțit foarte bine și m-a impresionat răbdarea organizatorilor. Mi-ar plăcea să facem mai des astfel de activități. Vă mulțumesc pentru toate câte ne-ați învățat în aceste trei Zile de Poveste și vă mai așteptăm”; „Când mai veniți, să stați măcar 7 zile! A fost super! Am uitat de telefon”; „Totul a fost perfect și distractiv. Cu ajutorul vostru mi-am găsit talentul la teatru. Vă mulțumim că ați venit și vă mai așteptăm, măcar de trei ori pe an! Sunteți cei mai tari!”; „M-a impresionat mult dragostea cu care au venit voluntarii, chiar dacă nu ne știam. S-au integrat ușor printre noi, iar eu m-am atașat mult de ei cu toate că ne cunoaștem de foarte puțin timp. Sunteți niște oameni minunați, care ne umpleți sufletul de bucurie. Ne-ați învățat multe lucruri minunate, care cu siguranță ne vor folosi mereu”; „Ați făcut o super treabă și sunteți minunați. Vă mai așteptăm și la vară. Vă mulțumim mult pentru tot. Am avut ce învăța de la voi. Acum sunt mai credincioasă. M-am schimbat destul de mult!”; „Mi-a plăcut tare mult și vreau să vă mai întâlnesc. Aș vrea să fie așa în fiecare zi. E foarte frumos și zic să călătoriți prin toată lumea!”.