„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Tabără pentru copii români şi maghiari în Harghita
În Parohia Ortodoxă Bălan, judeţul Harghita, s-au desfășurat activități educative la care au participat 80 de tineri români şi maghiari. În perioada 3-8 septembrie, a avut loc „Tabăra de comunicare în limba română”, organizată de Asociația Felcsik în parteneriat cu Asociația Sufletul Hășmașului. 40 de tineri din clasele II-IV cu predare în limba maghiară care provin din localități din Ciucul de Sus s-au alăturat altor 40 de copii români din Bălan. Scopul taberei a fost acela de a folosi și cunoaște limba română, precum și de a stimula comunicarea între copiii români și cei de etnie maghiară.
În incinta Bisericii Ortodoxe din Bălan s-au desfășurat diverse activități și jocuri menite să îi stimuleze pe copii să socializeze, cu implicarea parohilor Cristian Cristinoi și Mircea Fărcaș, a profesorului de religie, diac. Ciudin Lucian, a cadrelor didactice de la cele două unități școlare din localitate, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială „Geo Bogza”. Activitatea a fost sprijinită de Primăria Bălan prin prezența primarului Gyuri Iojiban. Copiii, împărțiți pe mai multe grupe, s-au implicat în activități recreative. La final, copiii au format un lanț uman în jurul bisericii și au cântat „Cântecul Prieteniei” în limba română şi limba maghiară, iar preoții au săvârșit o slujbă pentru începutul anului școlar. La sfârșitul activităților, toți cei prezenți au primit dulciuri și iconițe, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.


