„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au
Tabără pentru copiii din Protopopiatele Dej şi Gherla
Protopopiatul Dej împreună cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români Dej au organizat o tabără de iarnă la Centrul de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi în perioada 3-7 februarie. Au participat 47 de copii cu vârsta cuprinsă între 10-15 ani din Protopopiatele Dej și Gherla, cărora li s-au alăturat 11 voluntari.
„În cadrul taberei s-au desfășurat următoarele activități: jocuri recreative și sportive, săniuș, cântece, ateliere de creație (confecționare brățări), dansuri, concurs de bătut toaca și piese de teatru). În fiecare zi copiii au avute parte de activități specifice vârstei și au început și au sfârșit ziua cu rugăciuni înălțate către Bunul Dumnezeu”, conform celor transmise de Costinel Şoaită, din cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca, filiala Dej.
Preoții însoțitori ai acestei Tabere au fost părintele Adrian Ioan Sîntiuan și părintele Cătălin Alexandru Feier.



.jpg)