„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tabăra „Spune NU consumului de droguri”
Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, organizează în perioada 1-4 decembrie, la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, o tabără de informare intitulată „Spune NU consumului de droguri”, conform pr. Paul Gavriloaie, directorul centrului. În cadrul taberei, cei 45 de tineri participanţi cu vârsta între 14 şi 35 de ani, vor fi conştientizaţi în privinţa efectelor devastatoare ale consumului de droguri de toate felurile, ale efectelor negative în plan social şi familial ale drogurilor şi ale mijloacelor de prevenire şi de luptă împotriva consumului de droguri. Tinerii vor participa la workshop-uri privind drogurile, vor lua contact cu specialişti care vor prezenta principalele droguri aflate în circulaţie, efectele acestora şi modalităţile de luptă împotriva lor, la nivelul comunităţii şi la nivelul familiei. În cadrul celor patru zile de desfăşurare a taberei, cei 45 de participanţi, pe lângă modulele de pregătire privind tema proiectului vor lua parte la activităţi de recreere, socializare şi instruire individuală în practica muncii cu tinerii, în vederea creării unui efect de feedback în societate. Cei care doresc să participe în această tabăra se pot înscrie la următoarele numere de telefon: Pr. Paul Gavriloaie – 0745873496; Pr. Tudor Mudure-Iacob – 0745374102. Acest proiect este cofinanţat din bugetul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pe anul 2016.