„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Tabere de creaţie religioasă în Episcopia Oradiei
Episcopia Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Consiliul Județean Bihor, Mănăstirea Izbuc, Mănăstirea Voivozi și Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, organizează în această vară a zecea ediţie a Taberelor de creaţie religioasă „Împreună, să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine”. Taberele se desfăşoară în perioada 3 - 8 iulie, pentru elevi bihoreni din ciclul gimnazial și cel liceal, la Mănăstirea Izbuc, Mănăstirea Voivozi și Schitul Poiana Florilor, dependent de Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea.
Beneficiază de aceste tabere, ce au ca scop familiarizarea copiilor și tinerilor cu valorile spirituale şi culturale ale tradiţiei ortodoxe, peste 100 de elevi de la şcolile şi liceele bihorene, selectaţi pe criterii sociale şi prin prisma rezultatelor obţinute în anul şcolar 2016-2017, la învăţătură şi purtare, precum şi la olimpiadele școlare.
Programul taberelor este foarte diversificat, cuprinzând: ateliere de lucru, respectiv pictură de icoane pe sticlă, împletire de metanii, confecţionarea de cruciuliţe şi însuşirea muzicii bisericeşti; program spiritual, constând în participarea la slujbele de dimineaţa şi seara, cateheze şi discuţii-dezbateri pe diverse teme; excursii şi drumeţii; vizionare de filme cu mesaj creştin ortodox şi activităţi sportive, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Oradiei.