„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Taina Sfântului Maslu la Oradea pentru cei afectați de incendiul din Colectiv
Urmare a apelului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României la rugăciune intensă în această perioadă de necazuri și frământări, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a adresat un îndemn părintesc credincioşilor din Episcopia Oradiei, de la parohii și așezăminte monahale, de înmulțire a rugăciunii. La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, precum și în toate bisericile mănăstirești din Eparhia Oradiei se oficiază, zilnic, începând din 6 noiembrie, timp de 40 de zile, înainte de slujba de seară, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și Paraclisul Maicii Domnului, iar după slujba de seară se citesc catisme din Psaltire, momente de rugăciune la care participă tot mai mulți credincioși, în special tineri.
De asemenea, în bisericile din Eparhia Oradiei, în aceste zile se înalță rugăciuni speciale, în cadrul Sfintelor Liturghii și a celorlalte sfinte slujbe, pentru însănătoşirea bolnavilor aflați pe patul de suferinţă, în spitale, afectați de incendiul nimicitor ce a avut loc în București, pentru contenirea bolii, ușurarea suferințelor și a tuturor neputințelor, dar și pentru veşnica odihnă a tuturor celor care s-au stins din viață în urma tragediei petrecutăe în seara zilei de 30 octombrie în clubul Colectiv din capitală, precum şi pentru întărirea sufletească a familiilor acestora. Miercuri, 11 noiembrie, la Catedrala Episcopală din Oradea, preoţii au oficiat Taina Sfântului Maslu pentru toți cei bolnavi, în special pentru cei afectați de incendiul din clubul Colectiv, pentru alinarea suferințelor și însănătoșirea acestora, în prezența a unui mare număr de credincioși.