„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că M-a urât pe Mine mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce
Târg dedicat producătorilor clujeni, la Floreşti
Asociaţia „Produs de Cluj”, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 22-24 iunie, cea de-a patra ediție a târgului dedicat producătorilor şi artizanilor locali, în comuna Floreşti, strada Eroilor. La târgul de la Floreşti, care este a 77-a manifestare organizată de Asociaţia Produs de Cluj, vor fi prezenţi aproximativ 60 de expozanţi, care vor oferi celor ce vor vizita târgul o gamă variată de produse alimentare şi de artizanat. Printre diversele preparate se regăsesc dulciuri de casă sau ulei presat la rece, miere, alături de costume populare şi bijuterii lucrate de mână, care vor putea fi achiziţionate la preţ de producător. Zilnic, pe scena special amenajată vor avea loc spectacole folclorice susţinute de artişti din zonă, precum şi de cei mai cunoscuţi interpreţi din judeţul Cluj. Alături de aceştia, pe scenă vor urca şi ansambluri de dansuri renumite, din comunele judeţului. Pentru cei mici sunt pregătite spectacole şi un parc de distracţii, conform Consiliului Judeţean Cluj.



.jpg)