„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Tinerii olimpici sărbătoriți la Biserica „Nașterea Domnului”
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a continuat duminică, 15 ianuarie, derularea evenimentelor din Proiectul „Luna credincioșilor” dedicată enoriașilor care au avut succese deosebite în anul care a trecut. Duminică, pe 15 ianuarie au fost sărbătoriți credincioșii de toate vârstele care au avut rezultate deosebite la competiţii județene, naţionale şi internaţionale în 2016.
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, în fiecare an, luna ianuarie este o perioadă specială pentru credincioșii care calcă pragul acestei biserici parohiale. Astfel, „Luna credincioșilor” este dedicată sărbătoririi enoriaşilor care au avut în anul 2016 evenimente fericite şi importante în viaţa lor. În cadrul „Lunii credincioșilor” din ianuarie 2017, pe 8 ianuarie au fost sărbătorite familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2016; pe 15 ianuarie au fost sărbătoriți credincioșii de toate vârstele care au avut succese deosebite la competiţii județene, naţionale şi internaţionale în anul trecut; pe 22 ianuarie vor fi sărbătorite familiile cununate în 2016 în această biserică, iar pe 29 ianuarie va fi sărbătorit „Cel mai fidel cititor” al bibliotecii parohiei care numără aproximativ 10000 de volume.
Duminică, 15 ianuarie, după Sfânta Liturghie săvârșită de preoții din parohie, a fost rândul sărbătoririi credincioșilor de toate vârstele care au avut anul trecut realizări deosebite la competiţii județene, naţionale şi internaţionale, la olimpiade și concursuri școlare sau în domeniul sportului, literaturii și muzicii. Nu întâmplător această sărbătoare a avut drept motto cuvântul Evangheliei care s-a citit în această zi la Sfânta Liturghie, care îndeamnă la recunoștință și mulțumire.
Pentru că ziua a avut o dublă semnificație fiind Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a poetului neamului românesc, Mihai Eminescu, emoția acestei sărbători a sporit prin recitarea câtorva versuri din nemuritoarele poezii eminesciene de către Horațiu Ruști, credincios al parohiei și artist liric la Opera Română.
La această sărbătoare au participat elevi, majoritatea de la Școala „Constantin Brâncuși” din parohie, precum și de la Colegiul de muzică „Sigismund Toduță” și de la Liceul „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. La festivitate, a participat și prof. Mirela Nicoară, directoarea adjunctă a Școlii „Constantin Brâncuși”, care, împreună cu preoții parohiei, a înmânat premiile (icoane, cărți, diplome) copiilor care au obținut diferite rezultate.