„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Training dedicat activităților pro-viață, la Alba Iulia
La Alba Iulia a avut loc trainingul „Cunoaște, iubește, acționează, împreună pentru viață!”, susținut de către Alexandra Nadane, președintele Asociației „Studenți pentru Viață” din București. La acest eveniment au participat reprezentanți din fiecare protopopiat al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, care s-au implicat în organizarea la nivel local a „Marșului pentru viață”.
Scopul general al trainingului a fost dezvoltarea culturii pentru viață, prin creșterea nivelului de informare în societate în ceea ce privește problematica pentru viață și prin dezvoltarea de mișcări pro-viață în comunitățile locale.
În expunerea sa, trainerul Alexandra Nadane a prezentat numeroase aspecte referitoare la creșterea gradului de informare pe temele: criza de sarcină, alternative la avort, sindromul post-avort, sprijinirea femeilor care au trecut prin criza de sarcină, indiferent dacă au păstrat copilul sau au făcut avort, istoria avortului în lume și în România, istoria mișcării pentru viață din lume și din România.
De asemenea, în urma unei sesiuni de lucru pe echipe, a fost realizată o analiză SWOT a modului de organizare a Marșului pentru viață în Alba Iulia, Târgu-Mureș, Aiud, Reghin, Blaj, Sighișoara, Sebeș, Luduș, Câmpeni, Târnăveni și Cugir.
În continuare au fost expuse modele de bune practici în realizarea activităților pro-viață și au fost proiectate mai multe activități specifice care se vor derula în „Luna pentru viață”, 1-31 martie 2018, printre care cel mai important eveniment este reprezentat de Marșul pentru viață 2018 intitulat „O lume pentru viață” din 24 martie 2018.
Începând cu anul 2016, Eparhia Alba Iuliei se implică alături de unitățile de cult din teritoriu în organizarea „Marșului pentru viață”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.