„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Trei ani de la deschiderea adăpostului de noapte din Gara CFR Alba Iulia
Așezământul social „Filantropia Ortodoxă” din Gara CFR Alba Iulia: Adăpost de noapte aniversează la 1 noiembrie, trei ani de funcționare. Cu această ocazie a fost organizat joi, 1 noiembrie, un eveniment festiv la care au fost invitaţi să participe beneficiarii şi angajaţii aşezământului, alături de parteneri şi colaboratori.
Programul festiv a cuprins o slujbă religioasă, iar apoi beneficiarii au avut parte de o masă festivă. „Adăpostul oferă oamenilor străzii cazare pe timpul nopții, o masă caldă, servicii de igienizare, consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă, sprijin în găsirea unei locuințe cu chirie, întocmirea și depunerea dosarului la diferite instituții în vederea găsirii unei alternative, dar și consiliere în vederea restabilirii relațiilor cu familia. Așezământul este o mână întinsă semenilor noștri care se confruntă cu grave probleme sociale. «Cel ce întinde brațul său spre ajutorul aproapelui primește brațul lui Dumnezeu în ajutorul său. De ai ceva mai mult decât ce este de trebuință zilei, împarte săracilor, și apoi vino și adu cu îndrăzneală rugăciunile tale» (Sfântul Isaac Sirul)”, a spus părintele coordonator Petrișor Oneț.
În acest an, în cadrul adăpostului au fost efectuate lucrări de renovare a interiorului clădirii. A fost înlocuită pardoseala, s-au făcut finisaje interioare și zugrăveli.
Așezământul social „Filantropia Ortodoxă” din Gara CFR Alba Iulia: Adăpost de noapte are o capacitate de 50 de locuri. Beneficiari ai centrului sunt persoane fără adăpost identificate pe stradă sau în gări, care și-au pierdut locuința din diverse motive și nu au resursele materiale și financiare necesare asigurării alteia și nici nu beneficiază de alte servicii sociale care acordă găzduire.
Tot în adăpostul de noapte sunt găzduiți vârstnici abandonați de propria familie, ale căror resurse financiare și personale sunt insuficiente, precum și tineri proveniți din case de tip familial și foști deținuți respinși de familie și lipsiți de sprijinul societății. Persoanele incluse în acest program pot beneficia de serviciile oferite timp de 90 de zile, cu posibilitatea de prelungire. În prezent sunt găzduite în adăpostul de noapte din Alba Iulia 38 de persoane. Adăpostul de noapte funcţionează în baza parteneriatului dintre Consiliul Local Alba Iulia prin Direcţia de Asistenţă Socială, Consiliul Judeţean Alba prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.