„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Universul copiilor” la parohia clujeană „Sfânta Treime”
În perioada 31 iulie-4 august, în Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut loc cea de-a doua ediție a „Săptămânii de vară”, intitulată „Universul copiilor”, la care au luat parte, în fiecare zi, aproximativ 35 de copii.
Programul activităților a început zilnic, la ora 8:00 cu participarea copiilor la rugăciunile de dimineață săvârșite în biserica parohiei de parohul Cristian Baciu și a continuat cu diverse activități educative și recreative menite să le ofere copiilor un cadru deconectant, prielnic legării de noi prietenii și, nu în ultimul rând, să îi învețe lucruri noi. Așa se face că, pe parcursul săptămânii, cei mici au învățat cântece religioase închinate Maicii Domnului, pe care le-au prezentat părinților și credincioșilor prezenți duminică, de praznicul Schimbării la Față, la Sfânta Liturghie.
Atelierele desfășurate au fost coordonate de psihologul Simona Moldovan și au pornit de la înțelegerea rolului cuvântului în viața oamenilor. Astfel, în cele cinci zile, copiii au fost implicați în activități care au încercat să le dezvolte anumite abilități, precum cele de comunicare.
„Jocurile au oferit fiecărui copil posibilitatea să vorbească despre propriul univers care s-a dovedit a fi unic, original și diferit, și să găsească diferențe/asemănări între ei și, nu în ultimul rând, să stabilească relații. Capacitatea copiilor de adaptare la mediu, de achiziție, de învățare, de dobândire de noi cunoștințe și comportamente a fost peste nivelul așteptărilor profesorilor voluntari. Participanții la tabără s-au implicat activ în sarcinile propuse și unica lor dorință era să se joace, să se distreze. Frumusețea acestor activități a avut la baza calități întâlnite la toți participanții, și anume ascultarea și respectul față de sine și ceilalți. Implicarea în activități precum lucrul în echipă cu o persoană necunoscută, vorbitul în fața unui public, activități sportive, creionarea unui posibil vis de perspectivă personală («ce vrei să te faci când vei fi mare?») și a piedicilor care ar putea duce la nerealizarea acestuia au evidențiat la acești copii abilități de socializare, cognitive, comportamentale și un control al emoțiilor considerabil”, a declarat psihologul Simona Moldovan.
Împletirea unei cântări bisericești cu alte cântece specifice unei tabere, inclusiv a „Imnului Taberei”, a fost o altă activitate de învățare minunată, la care copiii s-au implicat cu mare seriozitate și sete de cunoaștere.
Oferirea posibilității să aleagă zilnic între jocuri ale minții, jocuri distractive și recreative, jocuri sportive și de mișcare, activități artistice precum desen, pictură, cântec și să ofere fiecare un feedback la sfârșitul fiecărei zile, le-a antrenat copiilor imaginația și curiozitatea și, nu în ultimul rând, dorința de a participa la ediția următoare. „M-am simțit binecuvântată să am în preajmă 33 de copii minunați!”, a fost concluzia psihologului Simona Moldovan, coordonatorul activităților din „Săpămâna de vară”.
Parohul Cristian Baciu le-a mulțumit părinților care și-au îndrumat copiii să participe și la această ediție, asigurându-i de faptul că parohia le va purta de grijă în continuare și le va oferi mereu un cadru benefic pentru creșterea lor curată și sănătoasă. La finalul Sfintei Liturghii de duminică, părintele le-a înmânat copiilor participanți diplome și câte un colaj cu fotografii din „Universul copiilor” pentru a le păstra spre amintire.