„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Vernisaj la finalul Atelierelor Museikon, la Alba Iulia
Vernisajul expoziției organizate în urma încheierii lucrărilor din cadrul Atelierelor Museikon a avut loc pe 28 octombrie. În cursul săptămânii 23-28 octombrie, peste 500 de persoane au vizitat Atelierele Museikon și au participat la activități cuprinse în programul acestei manifestări cultural-artistice și duhovniceşti.
În cadrul vernisajului, Ioan Inel, director general adjunct al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, a adresat câteva cuvinte de bun celor prezenţi și a mulțumit autorităților pentru susținerea și pentru implicarea în acest proiect important pentru viața comunității albaiuliene și pentru dezvoltarea în noi direcții a muzeografiei din România.
În continuare, Ana Dumitran, muzeograf coordonator al Museikon, i-a prezentat pe cei 12 pictori care au participat la prima ediţie a Atelierelor Museikon și creațiile lor. Zugravii care au participat al ateliere au fost: ieromonahii Pantelimon Șușnea și Siluan Timbuș, preotul Nicolae Bălan, profesorul univ. dr. Marcel Muntean, restauratoarea Daniela Burnete și pictorii Teona Antonescu, Ana Jilinschi, Claudiu Mihăilă, Andrei Nuțu, Florin Poenariu, Cristina Răileanu și Adrian Sicoe.
Tema primei ediții a Atelierelor Museikon a fost pusă sub patronajul spiritual al Sfântului Simion Ștefan, motiv pentru care pictorii au zugrăvit portretul Sfântului Ierarh al Transilvaniei în diferite scene din viața acestuia. Tehnicile folosite au fost diverse: frescă, pictură pe lemn, pictură de sticlă, xilogravură, pictură de pânză.
Părintele Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Irineu și a mulțumit reprezentanților Muzeului Unirii pentru colaborarea dintre cele două instituții în ceea ce priveşte realizarea acestui eveniment. De asemenea, pr. Oliviu Botoi a subliniat importanța organizării acestor Ateliere în contextul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia Română, eveniment prin care au fost reuniți iconari, pictori, restauratori și credincioși.
Apoi, pr. prof. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a vorbit despre valoarea teologică a icoanei în viața spirituală și modul în care poate fi înțeleasă taina acesteia. Istoricul de artă și lect. dr. Ioan Abrudan de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a vorbit despre tradiția românească a iconografiei și a apreciat modelele de icoane realizate la Atelierele Museikon ca modele și noi direcții canonice în pictura eclesială.
Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitatori până în 5 noiembrie, între orele 9:00 17:00, în clădirea Museikon, str. Unirii, nr. 3 din Cetatea Alba Carolina, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.