„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Vizită la muzeu şi concursuri pentru copii, la Parohia „Naşterea Domnului”
Mai mulţi copii de la Cercul de pictură a icoanelor pe sticlă de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, au vizitat Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la demisolul Catedralei Mitropolitane. Azi, de Sfântul Onufrie cel Mare, la parohia clujeană are loc a XI-a ediție a Concursului „Micul Onufrie”, la care participă elevi de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj Napoca.
Ceasul de lucru migălos dedicat pictării icoanelor pe sticlă care era alocat, în mod obișnuit, de micuții iconari în fiecare vineri, între 16.00-17.00 în sala de la demisolul Bisericii „Naşterii Domnului” în cadrul Cercului de pictură s-a transformat într-o lecție despre icoane chiar în locul care adăpostește un tezaur de artă veche bisericească românească.
La inițiativa părintelui Nicolae Buda, însoțiți de părintele Ciprian Taloș și de câteva dintre coordonatoarele Cercului de pictură, copiii au vizitat muzeul unde au fost întâmpinați de maica Gabriela, directoarea muzeului, care i-a condus prin săli, dezvăluindu-le istoria neamului împletită cu cea a Mitropoliei.
Copiii au aflat că nu întâmplător Ștefan cel Mare veghează din mijlocul sălii mari de la intrare, apărător al pământului străbun și al credinței strămoșești, întemeietorul acestei eparhii prin ridicarea la Vad și la Feleac a două mănăstiri cu biserici în stil moldovenesc, pe proprietățile pe care le-a primit de la Matei Corvin, astfel că eparhia poartă azi numele ctitoriilor sale. Lângă ctitor stau ierarhii care au condus începând din 1918, această eparhie reînființată: episcopii Nicolae Ivan, în timpul căruia s-a edificat Catedrala (1923-1933), urmat de Nicolae Colan, apoi de Teofil Herineanu și Bartolomeu Anania care a ridicat eparhia la rang de Mitropolie și a avut inițiativa de a reorganiza şi acest muzeu de artă religioasă. În cripta luminoasă, cu mozaicuri, odihnesc în pace episcopii Nicolae Ivan, Teofil Herineanu și Bartolomeu Anania; flori proaspete îmbracă locul de veci, aduse, cele mai multe, de tineri, unii fără să-l fi cunoscut pe Mitropolitul Bartolomeu, doar pentru că i-au citit cărțile.
Copiii ascultă cu atenție istoria icoanelor pictate de Luca de la Iclod și pășesc cu aceeași emoție în sălile care adăpostesc vechi icoane pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, manuscrise şi carte veche românescă, obiecte şi documente legate de istoria Eparhiei Clujului. Se închină, apoi, pe rând și spun cu toţii o rugăciune la icoana Maicii Domnului, soră cu cea de la Nicula și de la Mănăstirea Strâmba. Copiii au plecat cu promisiunea pe care i-au făcut-o maicii Gabriela de a reveni, chiar și cu o mică expoziție de icoane pictate de ei.
Sărbătoarea Sfânxtului Onufrie
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca are loc azi, 12 iunie, cu ocazia pomenirii Sfântului Onufrie cel Mare, a XI-a ediție a Concursului „Micul Onufrie”, un prilej pentru elevii de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj Napoca (directoare - prof. Eugenia Marcu și prof. Mirela Nicoară) de a oferi preoților, credincioșilor din parohie, profesorilor, părinților și bunicilor lor, darul cel mai de preț: bucuria, concursul din acest an având ca deviză: „Să dăruim din suflet bucurie!”.
Elevii, pregătiți de profesoara de religie Daniela Necula, învăţătoarele Dana Apostoaie, Rodica Văscan și învăţătorul Mircea Văscan, aduc în biserică, povestiri despre viața Sfântului Onufrie, cântece religioase, patriotice, rugăciuni.
Elevii pargurg traseul de la școală la biserică în procesiune, purtând icoana Sfântului Onufrie, îmbrăcați în veșminte populare. Toți participanții primesc dipome, iconițe și pâinișoarele tradiționale. Evenimentul este unul caritabil, pe de o parte, pentru că elevii aduc la biserică pâine și cozonac pe care le vor dărui celor vârstnici. De asemenea, elevii cu rezultate deosebite la orele de religie şi care participă la slujbele religioase, vor fi, la rândul lor, răsplătiţi. Diplomele şi icoanele vor fi oferite elevilor de către preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, împreună cu prof. Eugenia Marcu și prof. Mirela Nicoară.
Alături de copii vor fi și prof. Paul Oltean, alături de Maria Ludușan, biblioteca școlii. Evenimentul se încheie cu o mică agapă în curtea bisericii, unde, câteva credincioase din parohie au pregătit pâinișoare și gogoși pentru toți copiii.