„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Vizită pastorală la Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş, Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 12 septembrie, la Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din orașul Ocna Mureş, însoțit de Ioan Bogdan, protopopul Aiudului. În centrul social, coordonat de Ciprian Orga, sunt ocrotiţi 32 de copii.
Cu prilejul acestei vizite, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu le-a adresat copiilor ocrotiți îndemnuri duhovnicești, după care le-a oferit numeroase daruri constând în rechizite școlare. De asemenea, tot cu ocazia începutului noului an școlar, prin Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost oferite 500 de pachete cu rechizite copiilor ocrotiți în centrele sociale din Eparhie.
În cuvântul rostit cu prilejul acestei vizite, ierarhul a spus: „Exercitând în acest loc faptele milei sufletești și milei trupești, noi ne asumăm calitatea de fii adoptivi ai Dumnezeului Cel iubitor, calitate primită în Botez. Totodată, înțelegem că noi, toți, facem parte din marea familie a Bisericii lui Hristos, Mântuitorul nostru, Care a zis: «Iubiți-vă unii pe alții, precum v-am iubit și Eu pe voi»”.
Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș a fost înființat în anul 2003, având ca prim modul Centrul de zi pentru copii. În următorii ani, au fost înființate alte două module, respectiv Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, la data de 1 octombrie 2005, și Casa de tip familial, la data de 1 august 2012. În cadrul Centrului de zi sunt integrați 32 de copii. Astfel, se încearcă prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor școlare, formarea unor principii și conduite morale în viață, precum și responsabilizarea comunității locale față de problemele acestor copii.
Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice a fost primul de acest gen inaugurat în cadrul rețelei județene, cu scopul de a ajuta 30 de persoane vârstnice aflate în dificultate. Casa de tip familial fost inaugurată în data de 2 octombrie 2012, prilej cu care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a acestui așezământ. Casa de tip familial și-a început activitatea în data de 1 august 2012, luând ființă în urma parteneriatului semnat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.