„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Vizite canonice în Protopopiatul Aiud
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat marţi, 17 noiembrie, o serie de vizite canonice în parohiile Lopadea Veche, Decea, Inoc, Ciugudu de Jos, Ciugudu de Sus, Fărău, Heria, Sâmbenedic şi la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Fărău, din Protopopiatul Aiud, însoţit de protopopul Ioan Bogdan. Cu această ocazie, ierarhul i-a îndemnat pe preoţii slujitori şi pe credincioşii care l-au întâmpinat să se concentreze mai mult asupra propriilor trăiri, asupra complexităţii legăturii dintre minte, trup şi suflet, asupra stării de conştientizare a prezentului personal şi de înnobilare a misiunii sfinte de zi cu zi. IPS Arhiepiscop Irineu a insistat pe faptul că „adevăratul post este
acela care îmbină în mod fericit aspectul trupesc cu cel sufletesc al vieţii omului; reţinerea de la anumite mâncăruri trebuie să fie însoţită mereu de reţinerea de la păcate, de efortul de a trăi sincer, curat şi demn, într-un progres sufletesc continuu”. IPS Arhiepiscop al Alba Iuliei vizitează cu regularitate pe preoţii încredinţaţi spre păstorire şi locurile unde aceştia îşi desfăşoară misiunea.