„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Vizite pastoral-administrative în Protopopiatul Sighet și pe șantierul Palatului Cultural din Sighetu Marmației
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat joi, 21 martie, o serie de vizite pastoral-administrative în următoarele parohii din Protopopiatul Sighet: Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sighet; Parohia Sighet-Câmpu Negru; Parohia „Sfântul Gheorghe”, Sighet; Parohia Cornești; Parohia Sat Șugatag; Centrul de zi „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Desești (proiect finanțat din fonduri europene, promovat și realizat de parohul Ioan Ardelean; Parohia Mara. Ierarhul a fost însoțit de arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, arhim. Ioachim Tomoioagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar și pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească.
De asemenea, joi, 21 martie, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a efectuat o vizită pe șantierul Palatului Cultural din municipiul Sighetu Marmației, pentru a cunoaște stadiul lucrărilor de reabilitare care desfășoară în cadrul acestui proiect. Ierarhul a fost însoțit de arhid. Teodosie Bud, arhim. Ioachim Tomoioagă, pr. Virgil Jicărean. Au mai fost prezenți proiectanții, dirigintele de șantier, consultanții precum și celelalte persoane implicate în implementarea acestui proiect finanțat din fonduri europene. Palatul Cultural din Sighetu Marmației va primi denumirea de Centru Cultural-Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”, conform Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.