„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Vizite pastorale ale IPS Arhiepiscop Irineu în Protopopiatul Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat joi, 17 septembrie, o serie de vizite pastorale în cinci parohii din cadrul Protopopiatului Alba Iulia. Cu acest prilej, au fost vizitate bisericile şi casele parohiale, într-o atmosferă duhovnicească și plină de bucurie, ce confirmă și întărește legătura sufletească ce există între ierarh și preoții săi.
Întâlnirea cu preoţii parohi şi cu credincioşii a reprezentat o bună ocazie de recapitulare a problemelor cu care se confruntă comunitățile parohiale în prezent, marcate de diferite crize, a felului în care oamenii își trăiesc credința în acele locuri, evaluându-se, de asemenea, realizările şi provocările pe linie misionară, administrativă, economică, culturală și socială din ultimii ani.
IPS Arhiepiscop Irineu a vizitat parohiile Cetate I, Lipoveni, Blandiana, Dumitra și Limba și a vorbit cu preoții parohi, cu membrii consiliilor și comitetelor parohiale, precum şi cu credincioşi, îndemnându-i să rămână fideli chemării de a fi împreună lucrători la mântuirea lor și a semenilor, pentru a se implica în ajutorarea celor încercaţi de necazuri şi pentru a contribui la administrarea bunurilor bisericii.
În fiecare parohie, ierarhul a oferit sfaturi părinteşti celor prezenți, atrăgând atenţia asupra importanţei activităţilor parohiale şi a cultului liturgic care trebuie realizate cu responsabilitate și evlavia cuvenită, în deplină ascultare de față ierarh.


