„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Vizite pastorale în Protopopiatul Luduş
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat, pe 24 ianuarie, vizite pastorale în parohiile Hădăreni și Miheșu de Câmpie, Protopopiatul Luduş, unde a fost întâmpinat de parohi și credincioşi. IPS Arhiepiscop Irineu le-a adresat celor prezenți sfaturi duhovnicești și cuvinte de folos, oferindu-le preoţilor îndrumări pastoral-misionare și administrativ-gospodărești pentru dinamizarea vieții spirituale a comunităților parohiale încredințate. La finalul vizitelor pastorale, ierarhul a spus: „Cu bucurie, am vizitat, astăzi, două parohii din județul Mureș: Parohia Hădăreni, păstorită de părintele Nicolae Cioara, și Parohia Miheșu de Câmpie, păstorită de părintele Alexandru Pop. Am fost plăcut impresionat de modul în care păstorii sufletești întrețin locașul de închinare și își exercită slujirea apostolică. Precum în vremurile de odinioară, așa și astăzi, preoții satelor sunt adevărați făclieri ai spiritualității autohtone și devotați călăuzitori ai creștinilor ortodocși pe linia păstrării credinței curate și a datinii străbune”, conform Arhiepiscopiei Alba iuliei.



.jpg)