Zestrea de spiritualitate și tradiții populare din Olteț

Un izvor nesecat de spiritualitate, Țara Făgărașului este una dintre destinațiile de vis pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre trecutul poporului român și vor să își îmbete privirile cu frumusețile naturii, binecuvântarea lui Dumnezeu pentru făgărășeni. Satul Olteț este una dintre bijuteriile care împodobesc Țara Făgărașului, un loc unde încă se mai trăiește după tradițiile străbune ale înaintașilor.

Așezarea este una dintre străvechile localități din Țara Făgărașului, un loc plin de istorie și cu o moștenire spirituală deosebită. Pe locurile unde existau nenumărate așe­zăminte monahale, căzute sub tunurile generalului Bucow, stau acum mărturie peste veacuri istorice locașuri de cult, monumente, muzee, mănăstiri și multe alte dovezi ale statorniciei în credință și românism de care au dat dovadă înaintașii greu încercați de vicisitudinile vremurilor trecute.

Nu doar frumusețea locurilor străbătute de râul Olt și umbrite de Munții Făgărașului impresionează trecătorul care își îndreaptă pașii spre localitatea situată în apropiere de Făgăraș, de Sâmbăta de Jos și de alte localități însemnate din această parte a Transilvaniei.

Găsim în Olteț nenumărate mărturii despre trecutul oamenilor care au viețuit în satul ardelean, despre evenimente memorabile și monumente unice. Deși prima atestare documentară a localității datează la 1773, anul fiind menționat de istoricul Nicolae Stoicescu în monumentala lucrare „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilania”, satul Olteț este mult mai vechi, începuturile sale fiind legate de evenimente din vremuri mult mai timpurii.

Monografia Parohiei Olteț consemnează legăturile popoarelor migratoare care au poposit în Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea cu așezarea de pe malul Oltului. Cumanii și pecenegii s-au așezat în Țara Făgărașului la acea vreme, inclusiv pe locul unde se află satul Olteț. Dovada legăturii dintre pecenegi și localitate stă numele de familie Stanislav, des întâlnit acum în sat.

„Valea Rea”

Până în 1928 localitatea a purtat numele „Beșimbac”, derivat din denumirea germană „Bessenbach”, care însemna „Pârâul Bissenilor”, sau „Pârâul Pecenegilor”. În limba maghiară, satul era cunoscut sub denumirea „Besimbak/Besinbak”. Alți cercetători susțin că localitatea se numea Beșimbac din termenul „Bösenbach”, care însemna „Valea Rea” în limba germană și făcea referire la desele inundații provocate de râul Olt în trecut, până la construirea actualelor baraje.

Așa cum menționează monografia amintită, în 1928 s-a renunțat la numele vechi al localității, Beşimbac și s-a adoptat numele Olteț. Atunci părerile localnicilor erau împărțite: unii ar fi vrut să se numească Costești (cei care aveau numele de familie Costea), alții ar fi vrut Leluțeşti (cei care aveau numele de familie Leluțiu), iar o familie Greavu din America, originară din Beșimbac, a trimis chiar bani de acolo numai ca să fie ales numele Grevești. Până la urmă, pentru că satul este așezat pe malul Oltului, s-a ales denumirea de Olteț.

Altarul vechii biserici

Documentele de la 1773, conform istoricului Nicolae Stoicescu, menționau existența a 46 de familii, adică peste 200 de persoane. Episcopul greco-catolic Ioan Inocențiu Micu-Klein dispunea la acea vreme organizarea unei conscripțiuni, adică a unui recensământ în Ardeal și astfel s-a consemnat numărul de locuitori din Besimbach. Din registrele cons­cripțiunii reiese că satul avea cinci preoți, dintre care unul era greco-catolic și se numea Ioan. Conscripțiunea din 1773 men­ționa existența a patru preoți ortodocși: Ignat, Stan, Ioan și Toader. Documentul men­ționează și faptul că de pe fânațele parohiei ortodoxe se strângeau anual câte cinci care de fân.

Este menționată în document și existența unei biserici. Acest locaș de cult, închinat Sfântului Nicolae, a fost zidit înainte de 1772, de un iobag numit Costea, care a suportat toate cheltuielile. Din acest locaș de cult se păstrează astăzi doar altarul, restul bisericii fiind demolat la anul 1888. Cărămida acestei biserici a fost folosită pentru a se construi școala veche. Altarul se păstrează, iar Valeriu Literat, în lucrarea „Biserici vechi ro­mânești din Țara Oltului”, descrie acest altar păstrat până astăzi: „altarul a păstrat deasupra pereților de cărămidă bolta veche de lemn, mai trasă spre interior cu vreo 15 cm decât zidul. Scândurile bolții au fost fixate pe chingi de lemn: deasupra laturilor paralele ale absidei care dau cu capul în catapeteasmă se ridică o boltă semicilindrică. Din cele trei colțuri opuse catapetesmei sunt aduse chingi la creștetul de răsărit al bolții semicilindrice, pe care au fost bătute scânduri. Între scândurile întregii bolți au fost lipite fâșii de pânză, care asigură continuitatea și netezimea necesară câmpului picturii. Pe boltă, în câmpul de jos, a fost reprezentată liturghia sfinților apostoli, în care Iuda e, ca de obicei, fără aureolă și își întoarce capul de către Iisus. În al doilea registru au fost imaginați îngerii, iar pe vârful bolții, Sfânta Treime... Altarul acesta de formă poligonală a fost împodobit și pe dinafară cu picturi”.

Biserica, simbol pentru sat

Biserica actuală a satului Olteț poartă la rându-i hramul Sfântului Nicolae, pentru a se păstra o legătură cu vechea bisericuță din actualul cimitir. Locașul de cult a fost zidit la 1878, în formă de navă, cu ferestre mari, un interior luminos și spațios, cu un spațiu liturgic generos și adecvat nevoilor duhovnicești ale comunității.

În 1925 a fost făcut iconostasul din lemn de stejar, cu icoane pe pânză. Pictura a fost făcută în 1983, de pictorul Virgil Popa, în același an fiind sfințită de Mitropolitul Antonie Plămădeală. Locașul de cult are o arhitectură specifică locașurilor de cult din Transilvania și se remarcă prin frumusețea sa. Biserica a devenit simbolul comu­nității din Olteț, iar credincioșii sunt foarte atașați de locașul lor de închinare.

În ultimii ani, locașul de cult a trecut prin lucrări de reparații și de înfrumusețare, atât la exterior cât și la interior. Prin eforturile credincioșilor și ale preotului paroh Liviu Petrașcu, s-au făcut reparații la acoperiș, în curtea bisericii, iar catapeteasma a fost înnoită.

„Am încercat în ultimii ani să înfrumusețăm această biserică în care aducem slavă lui Dumnezeu și pentru aceasta am înconjurat-o cu trotuarul de afară. Am reparat acoperișul stricat, am înlocuit țigla cu tablă, iar la casa parohială s-au făcut reparații. Ne-am îngrijit și de viața duovnicească a comu­nității, de sfintele slujbe, toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Orice activitate în parohie se face spre slava lui Dumnezeu și, așa cum spune Sfânta Scriptură, noi nu putem face nimic fără Mântuitorul Iisus Hristos. Toate realizările noastre de fapt nu sunt ale noastre, ci sunt rodul ajutorului lui Dumnezeu pentru noi”, ne-a spus preotul paroh Liviu Petrașcu.

Toate aceste lucrări efectuate în ultimii ani la biserica din Olteț au fost binecuvântate de Înalt­prea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cu ocazia vizitei pastorale din 14 februarie 2016. La vizita pastorală de la începutul acestui an, ierarhul a sfințit noua catapeteasmă a bisericii și două troițe din curtea locașului de cult, precum și muzeul parohial.

Muzeul parohial din Olteț

Pentru că în Țara Făgă­rașului există tradiții, obiceiuri și meșteșuguri care au făcut din această parte de Ardeal o zonă etnografică unică, comunitatea din Olteț a hotărât ca vechile obiecte populare, straiele specifice satului precum și alte lucruri din zestrea patrimonială a satului să fie expuse într-un muzeu al localității, aflat în curtea bisericii. Cei care doresc să pășească în vremuri când cetele de feciori, șezătorile, mește­șugurile, sărbătorile și slujbele sfinte erau sufletul comu­nității, trebuie să intre în acest muzeu pentru a admira cele expuse aici: minunatele veșminte populare, ștergare, cergi și covoare tradiționale, fuioare și unelte de șesut, alături de icoane pe sticlă, candele vechi și obiecte de cult.

„Am încercat să împlinim și chemarea Bisericii de a fi instituție de cultură și pentru aceasta am înființat un muzeu parohial. Avem aici în muzeul din curtea bisericii o dovadă a tradițiilor din Olteț”, ne-a mai spus părintele Liviu Petrașcu.

Prin înființarea acestui muzeu parohial, o adevărată comoară a satului, oamenii au înscris în eternitate traiul de odinioară, o lume din ce în ce mai puțin întâlnită, dar care rămâne în sufletele bătrânilor săteni ca un adevărat paradis, un loc de întâlnire cu străbunii și cu vremurile când sim­țirea românească era mai presus de orice. Un lucru inedit îl reprezintă încăperea muzeului unde sunt expuse mai multe ceasuri cu pendulă, unde vizitatorul simte trecerea de la o generație la alta, arcul de timp între prezent și trecut.

Școala de vară de la Olteț

Înscris în lista localităților în care patrimoniul cultural și spiritual este păstrat cu sfin­țenie, satul Olteț a fost anul trecut și gazda unui eveniment de excepție, dedicat tinerilor dornici să pășească în trecut, să cunoască rădăcinile neamului românesc și să ducă mai departe ceea ce ne este specific, dar care nu au avut posi­bi­litățile materiale pentru a-și îndeplini acest deziderat. Ol­tețul a găzduit o școală de vară pentru persoane defavorizate, alături de alte sărbători ale comunei Viștea. Școala de vară a fost organizată în parohia făgă­rășeană prin implicarea Aso­ciației „Preot Nicolae Moldoveanu” și a Primăriei Viștea.

„Școala de vară a fost un eveniment deosebit, pe care l-am încadrat în activitățile noastre culturale și filantropice. Am avut mai multe serii de copii care au fost cazați în parohia noastră, cu ajutorul Asociației «Preot Marin Moldoveanu» și cu ajutorul Primăriei. Mul­țumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în misiunea încredințată mie aici de a fi slujitor cu timp și fără de timp”, ne-a mai spus părintele paroh Liviu Petrașcu.