„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
„Zi de poveste”, pentru copii din cadrul Cercului Preoţesc Beclean
Cu o săptămână înainte de începerea noului an şcolar, 90 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani din cadrul parohiilor din Beclean, Coldău, Cristeştii Ciceului, Măluţ, Braniştea şi Centrul pentru Protecția Copilului, parohii ce alcătuiesc Cercul Preoţesc Beclean, au participat la tabăra „O zi de poveste” în Parohia Ortodoxă Braniştea.
Activitatea a fost organizată la inițiativa părintelui Alin Pop, coordonatorul Cercului, alături de preoţii: Vasile Cherhaț, Claudiu Zinveliu, Adrian Cherhaț, Cristian Dragoș, Colceer Liviu, Valerian Vaida, Dumitru Știr, Adrian Bejan, în colaborare cu Biroul de Tineret al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Voluntarii coordonaţi de Radu Copil - inspector eparhial de tineret din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului şi Oana Băilă - vicepreşedinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) Cluj, au încercat să acopere o arie largă de activităţi pentru a-i bucura cât mai mult pe cei prezenţi.
Astfel, copiii au luat parte la activități sportive, jocuri în aer liber și diverse ateliere, precum: împletirea de cruciulițe și brățări, icoane litografiate, confecţionarea de cutiuţe cu tehnica şerveţelului, teatru, tir cu arcul şi tehnici de autoapărare.
Ziua de tabără a început cu rugăciunea de dimineaţă la biserica parohială, rostită de către copii, a continuat cu un cuvânt de încurajare cu îndemnul adresat copiilor de a trăi în bucurie, rostit de către pr. Adrian Cherhaţ, apoi participanții au primit sfaturi prin intermediul pieselor de teatru prezentate de tinerii voluntari. Au urmat activităţile din cadrul proiectului, care s-au desfășurat în curtea Şcolii Gimnaziale.
După masa de prânz, copiii şi-au ales un atelier la care au participat, confecţionându-şi cruciuliţe, brăţări, icoane şi cutiuţe.
La finalul atelierelor au avut loc jocurile de grup, după care copiii au mers la biserica din sat pentru un scurt program de rugăciune, în care au mulţumit lui Dumnezeu pentru această zi. Copiii au rostit și rugăciunile de seară şi au primit răspunsuri la întrebările adresate părintelui Liviu Colcer. Totodată, copiii, voluntarii și preoții au asistat la o scenetă realizată de către participanții la atelierul de teatru.
Programul zilei s-a încheiat cu o partidă de fotbal, cu mâncare pregătită la ceaun și oferită de comunitatea parohială, cu focul de tabără la care copii și tinerii au cântat cântece la chitară şi au lansat de lampioane.
Proiectul de mini-tabere misionar-catehetice „Zile de poveste” a fost iniţiat în anul 2014 de Asociaţiile studenţilor şi tinerilor creştini ortodocşi din Cluj-Napoca, fiind primit cu interes în diverse parohii din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Proiectul îşi propune să aducă în mijlocul parohiilor de la sate programul antrenant de activități și atmosfera unei tabere, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea de a beneficia gratuit de experienţe generatoare de schimbări pozitive specifice taberelor și programelor desfășurate vreme de cel puțin o zi de activități, a conform inspectorului de tineret, Radu Copil.