„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Zi de sărbătoare în Parohia Gepiș din Eparhia Oradiei
Credincioșii din Parohia Gepiș, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, au sărbătorit a cincea ediție a Zilei Fiilor satului, duminică, 29 iulie. În urmă cu cinci ani, parohul Dan Marcel Iluța, împreună cu membrii Consiliului Parohial au hotărât celebrarea Zilei Fiilor satului în ultima duminică a lunii iulie. În acest an, la a cincea ediție, credincioșii din Parohia Gepiș și-au adus contribuția pentru ca această zi să fie una memorabilă. Ziua a început cu oficierea Sfintei Liturghii, la care a participat un sobor de șapte preoți din parohiile învecinate, apoi a continuat cu săvârșirea unui parastas de obște pentru toți ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, adormiți întru Domnul, slujbă care a continuat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu. La sfârșitul sfintelor slujbe, toți credincioșii au primit din partea Parohiei Gepiș o icoană cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României și pachete cu alimente.
Într-un cadru festiv, la sfârșitul celebrărilor liturgice, au fost premiați nouă copii din cadrul parohiei care au obținut locul I în anul școlar 2017-2018, premiile oferite din partea parohiei constând în diplome de merit, icoane, cărți de rugăciune, cărți teologice, dulciuri și o sumă de bani, ca apreciere a rezultatelor meritorii ale tinerilor.
Sărbătoarea s-a mutat apoi în curtea bisericii unde, pe o scenă amenajată, s-a desfășurat un concert de pricesne și cântări bisericești. Concertul a început cu intonarea Imnului de Stat al României, după care au evoluat pe scenă mai mulți interpreți. Printre cei ce au urcat pe scenă au fost tineri din Parohia Gepiș, Corul copiilor parohiei, format din 24 de tineri, interpreți consacrați, iar la final a cântat pricesne părintele Marian Mărcuș din Episcopia Caransebeșului, prezent la acest eveniment.
„Atmosfera a fost una de sărbătoare și de bucurie, toți cei prezenți reușind să se bucure de această zi minunată pentru Parohia Gepiș, având năzuința că această sărbătoare a satului Gepiș, ce tinde să devină o tradiție, va continua și pe mai departe, ca o mărturisire a credinței noastre străbune și ca un imbold peste ani pentru tânăra generație de a urma pilda înaintașilor, de a păstra unitatea de neam și de credință cu precădere în acest an în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1918”, conform parohului Dan Marcel Iluța.