Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
113.000 de firme şi-au suspendat activitatea
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în luna septembrie a fost de aproape 7.400, în scădere cu 26% faţă de luna anterioară, potrivit ONRC, dar la nivelul primelor nouă luni suspendările au totalizat 113.000, de peste 11 ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi acţiunile de dizolvări voluntare au urcat în primele nouă luni de 4,7 ori, la 14.700, în condiţiile în care în septembrie 1.430 de firme au recurs la această măsură, potrivit unui comunicat al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Bucureşti au fost suspendate cele mai multe firme, respectiv 17.200 (884 în septembrie), urmat de judeţul Cluj, cu 6.770 (420 în septembrie), şi de Braşov, cu 5.333 (300 în septembrie).