Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
120 de euro amendă pentru vehiculele comerciale care nu respectă plafonul emisiilor de CO2
Industria auto s-ar putea confrunta cu un plafon asupra emisiilor de carbon ale vehiculelor comerciale uşoare, vândute în ţările Uniunii Europene începând cu iulie 2013, potrivit unui document UE, citat de Reuters. Propunerea Comisiei Europene, ce va fi prezentată în luna octombrie, s-ar putea transforma într-o lege prin care cei care nu respectă plafonul vor fi amendaţi cu 120 de euro pe vehicul. Cei care depăşesc limita cu mai puţin de 3 grame vor primi penalizări mai uşoare.
Astfel, emisiile vehiculelor comerciale ce cântăresc mai puţin de 2,6 tone nu vor putea depăşi 175 de grame începând cu luna iulie a anului 2013. Până în 2020, ele trebuie să scadă şi mai mult, până la un maxim de 135 de grame. Surse Reuters arată că producătorii de vehicule comerciale uşoare exercită deja presiuni asupra Comisiei Europene pentru amânarea termenelor. Grupurile de mediu susţin că Jose Manuel Barroso, preşedintele comisiei, trebuie să menţină aceste prevederi dacă doreşte să îşi respecte promisiunea de a „decarboniza“ transportul la nivel european.