Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol se deschide luni, 17 august, alocarea financiară totală disponibilă fiind de 11 milioane de euro atât pentru „creşterea co
13 iunie, noul termen de depunere a cererilor de subvenţii
Termenul de depunere a cererilor de plată aferente Campaniei 2025 a fost prelungit până la 13 iunie 2025 inclusiv. „Prelungirea vine în sprijinul celor care, din motive neimputabile, nu au reușit să depună cererile în termenul stabilit”, a transmis Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Ca urmare a noilor reguli introduse privind eligibilitatea terenurilor scoase din circuitul agricol, fermierii pot solicita sprijin pentru suprafețele folosite în scop agricol și aflate la dispoziția lor pe tot parcursul anului. Modificări importante au fost aduse şi pentru eco-schemele care vizează bunăstarea animalelor, precum și pentru perioadele de reținere a acestora în exploatație. (O. N.)



.jpg)