Anul trecut, 26,9% dintre tinerii din Uniunea Europeană, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, trăiau în locuinţe supraaglomerate, iar cele mai ridicate ponderi s-au înregistrat în România, Letonia şi
Posibilitate de avertizare timpurie în caz de cutremur
Dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie, îmbunătăţirea normativelor de construcţie, reducerea vulnerabilităţii clădirilor existente și educarea populației sunt câteva dintre direcţiile necesare pentru diminuarea riscului seismic în România, au arătat specialiştii reuniţi vineri la Focşani, la Conferinţa de Seismologie „Conştientizare şi siguranţă la cutremur. Viitorul construcţiilor, încotro?”, organizată de Consiliul Judeţean Vrancea.
Potrivit cercetătorului Dragoş Toma-Dănilă, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), reţeaua seismică naţională s-a dezvoltat considerabil, de la 13 senzori de viteză şi 5 de acceleraţie în 2000, la 186 de senzori de viteză și 182 de accelerație în 2025, iar tehnologia oferă posibilitatea avertizării timpurii înainte de producerea unui seism. Cu toate acestea, „s-a luat decizia să nu se transmită avertizări nicăieri pe teritoriul României prin RO-ALERT, chiar dacă ai acele câteva secunde, 20-25 s în Bucureşti (…) sau poate chiar 40 s în Craiova. Deocamdată este considerat prea riscant. Populaţia nu este pregătită, nu se fac exerciţii la cutremur ca în alte ţări şi nu simţim cutremure atât de des încât să ştim foarte clar că e mai bine să ne adăpostim decât să fugim pe scări în cele câteva 5-50 de secunde”, a declarat Toma-Dănilă, potrivit Agerpres.
În fiecare an, la 13 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. INFP recomandă populației, în caz de cutremur, următoarele: păstrați-vă calmul, îndepărtați-vă de ferestre și obiecte grele, ghemuiți-vă sub o masă solidă sau adăpostiți-vă sub o grindă solidă/toc de ușă, protejați-vă capul și fața. (C.Z.)



.jpg)