Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
3.000 de turişti au beneficiat de „Litoralul pentru toţi“
Anul acesta, peste 3.000 de turişti au beneficiat de sejururi pe litoral, prin programul social „Litoralul pentru toţi“, desfăşurat în perioada 4 mai-15 iunie. Preşedintele Asociaţiei Litoral, Corina Martin, a precizat că, datorită acestui program, în luna mai gradul de ocupare a spaţiilor de cazare pe litoral a fost de 45%, iar în primele două săptămâni din iunie de 80%, existând şi hoteluri care au avut un grad de ocupare de 100%. „În Programul „Litoralul pentru toţi“ au fost înscrise 46 de unităţi hoteliere, tarifele de cazare fiind de 150 de lei/sejur la un hotel clasificat cu stea, 250 de lei/sejur la hotelul de 2 stele, 350 de lei/sejur la un hotel de 3 stele şi 470 de lei/sejur la un hotel de patru stele“, a declarat Corina Martin.