Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
300 de gospodării afectate de viituri, în judeţul Covasna
Aproximativ 330 de case şi gospodării din judeţul Covasna au fost afectate de puternicele viituri produse duminică seara în urma ploilor torenţiale, relevă un bilanţ parţial prezentat luni de Prefectura Covasna.
Potrivit prefectului Gyorgy Ervin, printre cele mai afectate localităţi se numără Belin, Întorsura şi Sita Buzăului, Băcel, Ozun, Dobârlău, Reci, Brăduţ, Herculian, Calnic şi alte câteva sate aflate în jurul municipiului Sfântu Gheorghe. În localitatea Belin, care a fost inundată pentru a patra oară în decurs de o lună, aproximativ 500 de persoane sunt parţial izolate din cauza degradării unui pod, care poate fi tranzitat doar pe jos sau cu căruţa. În satul Lisnău, unde apa a măsurat duminică seara peste 1,5 metri înălţime, precum şi în localităţile Saciova, Aninoasa, Herculian, Zălan şi Calnic, unde au fost inundate mai multe case şi gospodării oamenii continuă să înlăture urmele dezastrului.