Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
360 de milioane de lei pentru bilete la staţiunile balneare
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) va publica în data de 15 aprilie 2009 numărul biletelor acordate pensionarilor pentru tratament balnear în acest an, aferente sumei de 360 de milioane de lei, potrivit prevederilor Bugetului de asigurări sociale de stat avizate de Comisiile reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat. „Suma alocată pentru biletele de tratament din acest an este mai mică faţă de cea acordată anul trecut, când valoarea a fost de 440 de milioane de lei, iar numărul biletelor a fost de 445.000“, a afirmat preşedintele CNPAS, Doina Pârcălabu. În ultimii ani, gradul de valorificare a biletelor pentru tratament a fost de 90%, iar în anul 2008, preţul mediu al unui bilet a fost de 1.250 de lei, a adăugat aceasta.