Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
5.500 de fermieri vor să acceseze credite pentru dezvoltare
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că a eliberat, din 6 noiembrie 2009 până în prezent, 5.500 adeverinţe pentru beneficiarii Plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) în sectorul zootehnic care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat cu Agenţia convenţii pentru finanţarea capitalului de lucru. Adeverinţele solicitate de fermieri au fost eliberate pentru un număr de 76.966 de bovine, 485.708 ovine şi 46.242 de caprine. Potrivit Convenţiei, adeverinţa eliberată de APIA confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru CNDP pentru anul 2009 şi că au fost efectuate controalele şi verificările administrative. De asemenea, adeverinţa confirmă numărul de animale eligibile pentru acordarea plăţilor, precum şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată. În acelaşi timp, adeverinţa va preciza şi suma pe care o mai are beneficiarul de primit reprezentând a doua tranşă a Plăţilor Naţionale Directe Complementare. Pentru specia bovine, cuantumul total este de 571 lei/cap (HG 1252/2009), iar pentru ovine/caprine cuantumul este de 44 lei/cap (HG 1261/2009).